Îşi închipuie despre ei că sunt nişte icoane, că au făcut în viaţă numai bine, că nu s-au atins de bunurile aproapelui şi că… sunt de neschimbat, că electoratul (prostimea în concepţia lor) îi va alege etern, important este să fii puţin „oţ” şi să te prefaci până după alegeri.
Alături de ei sunt cei care-i suportă, cei linguşitori, profitori, slugi şi „elita” croită pe comandă, adică naşi, fini, prieteni de şpriţ şi de altele. Ca să-şi legitimeze preţiozitatea, adună printr-o harnică lăcomie de toate: averi, prestigiu, suflete. Şi nu se mai satură, vor mereu mai mult, vor să fie eterni… în funcţii. Pentru prestigiul lor şi-au cumpărat doctorate şi fac pe profesorii universitari, deşi sunt cam agramaţi şi nu prea vin la şcoală. Pentru satisfacerea patimii lăcomiei adună mereu, nu iartă nimic, îşi sporesc averile în timp ce plâng de mila săracilor, a crizei, a nedreptăţilor.
Din păcate, rândurile de mai sus nu sunt luate din vreun roman, ci coboară din stradă, de lângă noi. Trebuie să ai doar curajul de a vedea şi luciditatea de a înţelege esenţa unei mascarade de aproximativ douăzeci de ani.
Un prieten mai în vârstă, păţit în fostul regim, recunoştea: „Domne, Ceauşescu a fost mai inteligent decât ăştia. Ăla cel puţin făcea rotaţia cadrelor, în timp ce ăştia vor să fie mereu tot ei. Înainte de a fi o chestie de caracter, este una de inteligenţă”.
Nu trece o zi fără să-şi dea în stambă, să confirme cele de mai sus şi să arate că-i doare în bască de noi. Cel puţin să o facă mai inteligent. Mă gândesc la recenta intenţie a „autorităţilor locale din Piteşti”, de a construi o a doua Sală a Sporturilor, deoarece cea care există este în subordinea Guvernului şi nu o pot controla. Parcă ştiam că doar Elena Udrea construieşte pe vreme de criză astfel de săli, nu şi Pendiuc.
Pe scurt, problemele lor nu sunt problemele noastre, ale comunităţii, iar problemele noastre nu sunt ale lor, deşi se bat cu pumnul în piept că sunt aleşi de către cetăţeni. Din câte spun ei, un social-democrat, adică un pesedist, ar trebui să aibă mai multă inimă decât un penelist. Cică social-democratul are pe agendă probleme sociale, iar liberalul, mediul de afaceri. Da? Poate în alte ţări. La noi, lucrurile stau taman invers.
Un exemplu este Piteştiul, oraşul cu false proiecte pe bani publici – schimbarea pavelelor, construirea de fântâni mai mult sau mai puţin descântătoare şi, acum, tam-nesam, încă o sală a sporturilor. Problemele reale le ştim doar noi, ele nu sunt pe agenda „elitei” pomenite (amin!) mai sus.
Aleg pentru ilustraţie doar una. Semnficativă, flagrant de semnificativă prin indiferenţa faţă de cei mai prăpădiţi semeni ai noştri: lipsa unei cantine a săracilor în oraşul Piteşti.
Să nu ne mai întrebăm de ce apelativul „ciocoi”, reactualizat de Dan Diaconescu and Compania, are priză în România.
