Încep acest articol de opinie cu precizarea că am, încă, bunici care nu se bucură de pensii prea mari şi o mamă care, în scurt timp, va fi pensionară. Acest editorial nu vrea să pună într-o lumină proastă anumite categorii de vârstă, ci doar să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte ipocrizia unora dintre politicieni. Să-i dăm drumul!
Observ că o bună parte dintre ziare şi televiziuni, mai multe partide (în special, cele din opoziţie) şi chiar cetăţeni de rând pun semn de egalitate între sărăcia din România şi bătrânii pensionari. Că, după 40-50 de ani de muncă, mulţi dintre pensionarii ţării abia îşi pot achita facturile, costul medicamentelor sau coşul zilnic se poate vedea la orice pas. Din păcate, această realitate este exploatată din plin, în plan politic, nu pentru că senatorul X sau prezidenţiabilul Y nu pot dormi de grija pensionarilor, ci pentru că această categorie socială reprezintă un bun bazin electoral. În realitate, nu toţi pensionarii sunt săraci, aşa cum aceşti bătrâni nu sunt singurii săraci ai României.
Despre sărăcia, uneori cea extremă, a tinerilor din România se vorbeşte prea puţin sau deloc. Discursul politic este sărac în subiecte despre tineri, în principal din cauza faptului că tineretul nu prea se înghesuie să voteze. Apoi, fie că ne referim la politicieni sau la cei trecuți de vârsta a doua, se pleacă de la proasta premisă că un român aflat la începutul vieţii poate stoarce apă din pietre, poate munci oriunde, orice şi pe orice sumă, că „domne’, e tânăr şi are o viaţă întreagă în faţă să câştige bine şi să facă şi el cheag”! Aţi auzit de multe ori discursurile astea, nu-i aşa?
O parte a tineretului român a plecat demult în străinătate, pentru un trai mai bun, însă situaţia economică de la nivel mondial a făcut ca nici ţările providenţiale din Occident să nu mai ofere bunăstarea mult-visată. În România, descoperim că sute de mii de tineri nu au un loc de muncă şi nici perspectiva angajării, în timp ce restul munceşte pe salarii de mizerie, câte 10-12 ore pe zi. Ca să vadă unii cât de „bine” o duce tineretul patriei, foarte mulţi dintre tineri plătesc chirii de 100-200 de euro pe lună, jumătate sau mai mult din salariul lor, pentru că achiziţionarea unei locuinţe, chiar şi prin programul „Prima casă”, este mai mult decât un vis pentru majoritatea. În acelaşi timp, tinerii ăştia, care nu de puţine ori sunt jigniţi ca „leneşi, inculţi, analfabeţi” de o bună parte dintre cei pensionaţi sau care se pregătesc de pensionare, cotizează la greu, atât pentru bugetul statului, cât şi pentru bugetele asigurărilor sociale, acele pungi din care se dau, aţi ghicit, pensiile.
Cum majoritatea tinerilor trăiesc într-o sărăcie lucie, sporul demografic va rămâne negativ mult timp de acum încolo. De aceea, pe termen lung, atunci când generaţia mea, a celor care acum au 30 de ani, va ajunge la pensie, există posibilitatea să nu mai fie contribuabili care să ne plătească pensiile. Deci, numai pensionarii sunt săracii României?
De 1 Decembrie am auzit vorbindu-se la televizor despre lipsa de interes a tinerilor faţă de simbolurile naţionale, faţă de istoria românilor şi de lipsa de respect faţă de instituţiile statului. Păi, când un tânăr are ca „drepturi” în România doar să plătească biruri imense către stat, să muncească pe venituri de mizerie şi să fie tratat de instituţii ca un paria, ce respect să aibă?
