Şi ieri a fost bursa locurilor de muncă… Nu numai în oraşele argeşene a avut loc această acţiune marca AJOFM, ci în toate oraşele României. Faţă de restul ţării însă, argeşenii s-au călcat în picioare pentru a ajunge să-şi depună câte un CV, în vederea găsirii unui loc de muncă. Aparent, aceasta a fost cauza pentru care şomerii piteşteni s-au înghesuit la Casa Cărţii. Ceea ce s-a întâmplat la Piteşti a fost prezentat, cu deja cunoscutul dramatism, de către Antena 3 şi Realitatea TV. Posturile respective au invocat sărăcia extremă şi „măsurile Boc-Băsescu” pentru aglomeraţia creată în centrul oraşului.
În realitate (nu postul TV!), şeful Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş, Iulian Nicolae, le-a oprit şomerilor indemnizaţi carnetele de şomer, iar aceştia au fost obligaţi să vină la această bursă, pentru a se mai diminua numărul lor. Aşadar, şomerii, în marea lor majoritate, au fost aduşi cu arcanul, pentru a-şi recupera carnetele de asistaţi, nu neapărat pentru interesul de a-şi găsi un loc de muncă.
În Argeş, rata şomajului este în jur de 7%, mai mare decât media naţională, care este de 5,4%. Este de înţeles, aşadar, măsura celor de la AJOFM Argeş, de a-i determina pe argeşenii fără loc de muncă să se angajeze undeva, chiar recurgând la măsura „confiscării” carnetelor de şomer. În timp ce zeci de firme din Argeş caută personal calificat, mii de argeşeni preferă să primească ajutorul de şomaj timp de câteva luni, atât cât este perioada legală, şi să mai facă altceva, inclusiv să muncească la negru. Cum pe la noi nu există solidaritatea faţă de semeni (cum ar fi să nu împovărezi bugetul asigurărilor sociale, dacă îţi găseşti de muncă), mulţi români preferă să primească ajutor de la stat, chiar dacă ar avea din ce să trăiască. Salariile oferite pe la aceste burse nu depăşesc nici ele cu prea mult ajutoarele de şomaj, aşa că nu prea există motivaţie pentru muncă…
Îi lăsăm pe şomerii indemnizaţi în pace şi trecem la aceia dintre noi care nu au muncit niciodată. Ne referim la absolvenţii de şcoli profesionale, licee sau facultăţi, care sunt în căutarea primului lor loc de muncă. Personal, cunosc câteva persoane care preferă să trăiască pe spinarea părinţilor, deşi au terminat şcolile de doi sau chiar trei ani, deoarece job-urile găsite sunt remunerate cu 700-800, maxim 1.000 de lei. Practic, aici avem de a face cu şomajul voluntar. Aceste cunoştinţe ale mele nu se omoară nici cu munca fizică, aşa că nici nu vor să plece în străinătate, unde ar câştiga de la 1.000 de euro în sus, în construcţii sau alte domenii istovitoare. Şi ne mai mirăm de ce o ducem cum o ducem…
Deocamdată, mulţi dintre locuitorii celei mai sărace ţări din Uniunea Europeană aşteaptă ieşirea din criză, la gândul că vor putea câştiga bani uşor din diferite şmecherii, mai mult sau mai puţin imobiliare, cum s-a întâmplat până în 2008. Din păcate pentru ei, acele vremuri nu vor mai veni niciodată, iar carnetul de şomer nu le va asigura o reuşită în viaţă.
