Recunosc, în anul 2004 l-am votat pe Traian Băsescu datorită/din cauza liberalilor. Încă din anul 2000, când am avut drept de vot, fie că m-am prezentat la alegerile parlamentare, locale şi, ulterior, la cele europarlamentare, nu am ezitat să pun ştampila pe săgeată. În 2009, Crin Antonescu mi s-a părut un politician cu un suflu nou, aşa că, în primul tur, l-am votat… A ieşit abia pe locul III şi, la următorul tur, aveam de ales între Băsescu şi social-democratul Mircea Geoană. Împreună cu prietenii mei, în acea zi de decembrie, am ales să stăm într-o berărie, din motive lesne de înţeles.
La un an de la alegerile prezidenţiale, liberalii şi-au dat mâna cu „duşmanul de clasă” social-democrat, în speranţa că Traian Băsescu şi camarila portocalie vor fi eliminaţi de la putere. Şi l-am văzut pe rebelul Crin cum se pupă cu turnătorul Dan Voiculescu, fondând Alianţa de Centru-Dreapta. Acelaşi Crin s-a îmbrăţişat cu torţionarul de studenţi Ion Iliescu şi cu arhitectul dezastrului fabricilor şi uzinelor patriei, Adrian Năstase. Aceste scene mi-au provocat o silă teribilă, regretând faptul că pe 6 decembrie 2009 nu m-am dus să pun ştampila pe Marinar. De dragul ciolanului, liberalii de la centru nu s-au ferit să dea mâna cu aceia care, imediat după Revoluţie, au pus la cale anihilarea oricăror mişcări studenţeşti, care au chemat minerii pentru a reduce la tăcere, prin violenţă, orice tentativă de a critica pe Iliescu şi a lui gaşcă de comunişti, transformaţi peste noapte în capitalişti sadea. Până şi Cristi Paţurcă, trubadurul Pieţii Universităţii din primăvara anului 1990, a murit văzând cum foştii camarazi şi-au dat mâna, în prime-time, cu foştii lor torţionari. Cum orice partid democratic trebuie să aibă la cârmă un mic dictator, Crin Antonescu nu s-a ferit să facă epurări mai ceva decât Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, după moartea lui Stalin. Acum câteva zile, unul dintre liberalii importanţi din teritoriu, primarul oraşului Deva, Mircia Muntean, a fost demis din PNL, deoarece vocea sa nu plăcea lui Crin.
Nici în Argeş lucrurile nu stau pe roze, în ceea ce priveşte PNL. Uitând că înaintaşi ideologici de-ai săi au putrezit în închisorile comuniste, junele Iani Popa, preşedintele PNL Argeş, a făcut acum trei luni o declaraţie halucinantă: „M-aş alia şi cu Uniunea Sovietică pentru a-l da pe Băsescu jos de la putere!”. Păi, Gheorghe Brătianu parcă a murit într-o închisoare comunistă, prin anii ’50! La fel s-a întâmplat cu alte mii de liberali, puţini având şansa de a pleca în exil.
Ca să vedeţi ce eficienţi sunt cei mai mulţi dintre liberalii din Argeş, aflaţi că, în Consiliul Judeţean, ani la rândul, singurul care a făcut o opoziţie decentă a fost Marius Postelnicescu. Din păcate, acesta este marginalizat de către mulţi dintre colegii săi. Fiind o persoană cu bun simţ şi care se implică în problemele cetăţii, Postelnicescu a ales să calce mai rar pe la evenimentele politice şi mai des pe la cele culturale. O notă bună poate fi primită şi de deputatul Andrei Gerea, unul dintre cei mai activi parlamentari români, dar şi de mica dar inimoasa organizaţie de tineret. În rest, liberalii argeşeni sunt cunoscuţi mai degrabă prin non-combat, decât prin agresivitate şi iniţiativă politică.
După toate evenimentele politice marca PNL din ultimul an, nu putem decât concluziona că Brătienii se răsucesc în morminte. Puţin spus, mai degrabă cred că fac piruete!
