Am publicat în Atac de Argeş, dar şi pe portalul Argeseanul.com, listele cu disponibilizaţii unora dintre cele mai importante instituţii publice din judet. Când le-am primit, aproape că nu m-a mirat deloc faptul că majoritatea dintre cei care vor rămâne şomeri sunt, după caz, fie angajaţi care şi-au făcut bine treaba, dar nu aveau deloc pile pe la instituţiile respective, fie un pomelnic întreg de muncitori necalificaţi, cei mai mulţi cu doi sau mai mulţi copii… În primul caz, asistăm la o mazilire a unor oameni capabili, care au lucrat ani sau chiar zeci de ani în anumite instituţii, care mai „ţineau” pe lângă ei câte doi-trei inşi, angajaţi pe pile. Partea bună e că foarte mulţi dintre noii şomeri îşi vor găsi de lucru în mediul privat, fiind oameni serioşi, bine pregătiţi şi cu posibilitatea de a câştiga mult mai bine decât la foştii lor „patroni” de la stat.
Partea proastă, de care ne vom lovi cu toţii, e aceea că, peste câteva zile, nesimţirea de la ghişee şi din birouri va fi mult mai mare. Nici măcar nu mai ai cum şi cui te plânge de birocraţia şi de corupţia din instituţiile publice, din moment ce acolo au rămas doar famigliile, care vor devora, în continuare, legal şi cu nesimţire banul public şi răbdarea contribuabilului.