Dacă jucătorii de la BCM încă mai speră la accedera în play-off, directorul tehnic al echipei, George Ziguli are o altă părere. Acesta spune că nu se mai poate reuși o clasare în primele opt la finele sezonului regulat. Chiar dacă mai sunt zece etape de disputat din acest sezon competiţional Profesorul crede că este imposibil ca obiectivul propus să mai fie îndeplinit.. „Nu mai avem şanse să ocupăm un loc între primele opt la finalul acestui sezon. Eu nu mai cred în acest lucru pentru că suntem destul de departe de acesata. Eu cred că nici noi şi nici Energia Rovinari nu mai putem spera şi cred că nici Sibiul. Ultimele rezultate au întărit acest lucru pentru că Târgu Jiu a pierdut la Mediaş şi este clar că nici pentru ei șansele s-au diminuat. Din păcate am pierdut această luptă, dar nu avem ce face şi trebuie să încercăm să facem meciuri cât mai frumoase în ultimele etape pentru că și ultima impresie contează. Dacă murim, măcar să murim frumos”, a declarat George Ziguli.
Ziguli dixit: adio speranţe pentru play-off!
Lasă un comentariu


