Recentele scandaluri legate de profilul ultimilor doi mini?tri de la Educa?ie reflect? cât se poate de bine situa?ia din înv???mântul românesc, în care accesul la func?ii, fie ele academice, fie manageriale, se face pe baza unor CV-uri bombastice, care cuprind nu de pu?ine ori informa?ii eronate ?i mistific?ri ale carierei profesionale. Departe de a reprezenta un caz excep?ional, acest tip de mistificare tinde s? devin? regula pentru foarte mul?i, mai cu seam? pentru cei dornici de func?ii ?i de putere.
Educa?ia plagiatului în societatea noastr? î?i are baza, din p?cate, în îns??i practicile incorecte din ?coli. Spunem c? cineva copiaz? atunci când ne referim la vreun elev ?i admitem c? avem de-a face cu un plagiat atunci când ho?ul are rangul cel pu?in de profesor. Este o defini?ie succint? a dou? categorii de ho?i de pe acela?i ogor, cel al educa?iei. „Practica” cu pricina merge mân? în mân? cu alte practici ale necinstei ?i neobr?z?rii, precum pretinderea cu din ce în ce mai mult tupeu prin ?coli a unor premii nemeritate, de la notele foarte mari pentru elevii chiulangii ?i pilo?i – pentru a nu le distruge viitorul!, adic? intrarea pe baz? de medii nemuncite la facultate – pân? la numirea în func?ii a unor persoane pentru cu totul ?i cu totul alte merite decât cele relevante postului. Din ce cauz? se plagiaz?? Din l?comie, lips? de caracter, prostie, ne?tiin?? etc.
?coala ?i cultura „referatelor”
Lucrând cândva în domeniu m-am lovit concret de astfel de deficien?e, în diverse faze ale gloriosului proces educa?ional, de la verificarea unor compozi?ii scrise date elevilor, la preocuparea pentru alegerea discursului adecvat publicului ?i pân? la situa?ia de a întocmi eu însumi anumite articole conform unor norme academice. Împins de nevoie, am încercat cel pu?in s? în?eleg care sunt problemele – în fond unele de comunicare – ?i, eventual, s? g?sesc solu?ii pentru remedierea lor. De la elevi la studen?i ?i de la profesorii simpli pân? la cei cu grad foarte mare avem de a face cu un dezastru în ceea ce prive?te câ?iva pa?i simpli în constituirea ?i transmiterea onest? a cunoa?teri, respectiv documentarea, lectura (cu multiplele sale momente ?i tipuri) ?i redactarea.
Cel mai la îndemân? exemplu este „institu?ia” referatului, cerut mai nou elevilor pentru ob?inerea unei note. Ce este un referat ?i cum trebuie el întocmit este prima parte a problemei, atât pentru elevi cât ?i pentru mul?i profesori. Pentru mul?i, referatul înseamn? un exerci?iu de compila?ie: preiei întocmai un fragment de undeva ?i îl scrii cu mâna ta. Mai nou, nici de scris nu-l mai scrii, te duci la internet ?i îl printezi direct. Cealalt? parte a problemei este cea etic?, în m?sura în care se consider? c? mai este nevoie ?i de a?a ceva. Din p?cate, profesorul accept? astfel de compila?ii cu mare senin?tate, legitimând un fals. De aici ?i pân? la viitorul plagiator nu mai sunt decât câ?iva pa?i.
Dar caruselul dezastrelor nu se opre?te aici, sistemul este plin de fel de fel de stimulente ?i „juc?rii” perverse, precum modul de promovare ?i recompensare a cadrelor didactice în baza unor articole sau particip?ri la fel de fel de simpozioane fictive. S-a dezvoltat ca atare o adev?rat? faun? de speciali?ti în acumularea de hârtii ?i distinc?ii, trimise direct prin po?t?, prin care se atest?, de exemplu, c? respectivul „autor” a fost la simpozionul de la Coste?ti, când de fapt el n-a ie?it din Pite?ti. Bineîn?eles, în schimbul unei taxe de participare. Nu e de mirare, c? ex-ministrul Corina Dumitrescu ?i actualul ministru în func?ie, Ioan Mang, ca adev?rate cadre didactice, s-au dedat ?i ei la astfel de tactici înalte.
A? vrea s? subliniez c? înv???mântul românesc actual, cel pu?in la nivel preuniversitar este complet str?in de ini?ierea absolventului în procedee de baz? ale comunic?rii scrise de tip academic, m? refer la no?iuni ?i distinc?ii, cel pu?in în ceea ce prive?te compozi?ii precum referatul, compila?ia, rezumatul, articolul ?tiin?ific ?i la modul de documentare ?i men?ionare a referin?elor materialelor cercetate. Cu alte cuvinte, nu ai cum s? pretinzi competen?? în munca intelectual? a cuiva pe care nimeni nu l-a înv??at bazele ?i metodele acestui tip de munc?. În schimb se acord? prea mult timp, unilateral ?i f?r? conexiuni, „studierii” clasicelor „specii literare” la limita suportabilit??ii calofile. Facem fel de fel de distinc?ii pre?ioase între romanul realist ?i romanul de nu ?tiu ce fel, dar în mod practic nu îi înv???m pe viitorii studen?i s? afle cel pu?in care este diferen?a între un referat ?i un eseu, sau între o analiz? ?i un comentariu. Este de ajuns s? ne uit?m la englezi sau la francezi ca s? vedem c? ei procedeaz? mai pragmatic, f?r? prea multe floricele, c? au astfel de cursuri de redactare academic?, în cadrul c?rora, în plus, se vorbe?te în mod explicit ?i despre plagiere.
Educa?ia caracterelor
Dincolo de aceste caren?e de tehnic? a organiz?rii comunic?rii eficiente ?i cu relevan?? academic?, cea mai mare caren?? este lipsa preocup?rii pentru dimensiunea etic? a muncii în general ?i a celei intelectuale în particular, în institu?ii care ar trebui s? reprezinte un fel de sanctuare ale acesteia. În astfel de cazuri, nu ar trebui s? ne mai mire c? în percep?ia public? tinichigiul ajunge s? fie situat deasupra intelectualului, cel pu?in pentru simplul motiv c? tinichigiul ?tie ce a ie?it din mâinile sale, în timp ce mul?i „intelectuali”, blinda?i cu fel de fel de grade academice ?i universitare, nu sunt capabili s?-?i sus?in? „propriile” lucr?ri. Dac? aceste „somit??i” procedeaz? a?a, adic? mini?tri ai educa?iei, ce preten?ii s? mai avem de la diver?i subalterni ai lor, inspectori sau alte specii didactice, a c?ror ultim? cauz? profesional? este ob?inerea vreunui salariu sau grada?ii „de merit”?! Oare „Quod licet Jovi, non licet bovi”?
