A murit unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai Argeșului!

doliuCu tristete in suflete, colegii de la Teatrul “Alexandru Davila” din Pitesti anunta trecerea in nefiinta a celui care a fost mentorul Corului ArsNova, dirijor Gheorghe Gomoiu. Ultima aparitie a maestrului in fata publicului se va consuma miercuri, 31 august, intre orele 11 si 15, cand trupul va fi depus in holul teatrului, acolo unde, cei care l-au apreciat isi pot lua ramas bun. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Acesta s-a născut la 22 iulie 1939, în Topoloveni, județul Argeș.

A absolvit Academia de muzică din București, secția pedagogie muzicală – dirijat.

Activitatea sa profesională s-a desfășurat pe două planuri: cea de profesor de muzică și aceea de dirijor. Dintre numeroasele formații corale care au cântat sub bagheta sa, amintim: Corul de femei din Topoloveni; Corul mixt din Călinești; Corul mixt din Rucăr; Corul mixt ”ARO” din Câmpulung-Muscel; Corul mixt din Scornicești; Corul mixt ”DACIA” din Colibași; Corul Sindicatului învățământ din Pitești; Corul Casei de Cultură din Curtea de Argeș; Corul Școlii Nr.14 din Pitești; Corul Școlii Nr.2 din Ștefănești.

Timp de 11 ani (între anii 1969 – 1980) a activat și ca specialist în probleme muzicale pe lângă Casa Creației Argeș.

Ca o recunoaștere a meritelor sale profesionale, a fost invitat în vara anului 1981 la cursurile muzicale (secția dirijat), organizate la Institutul Național de la Marly-le-Roy de Ministerul de Externe al Franței în colaborare cu Ministerul Timpului Liber. În 1987 a participat, ca invitat de onoare, la reuniunea dirijorilor de coruri din Germania Centrală (Mitteldeutschsingerbund). Cu această ocazie i-a fost acordată medalia de aur a Asociației Corale din Germania și titlul de cetățean de onoare al orașului Marburg.

În cadrul Sărbătorilor Argeșului și Muscelului, Consiliul Județean Argeș i-a acordat, în anul 2007, titlul de Fiu al Argeșului, iar în anul 2011, i-a fost conferită înalta distincție de Cetățean de Onoare al Argeșului și Muscelului.

Realizarea cea mai importantă a carierei sale a fost însă Corul de Cameră ”ARS NOVA”, formație căreia i-a dedicat întregul său potential uman și artistic. A întemeiat acest cor în anul 1970 și de atunci, timp de 46 de ani, a fost sufletul și creierul acestui colectiv de excepție, lucrând neobosit pentru realizarea idealului său profesional: promovarea cântului coral. Corul ”ARS NOVA”, creația, ”copilul” maestrului Gheorghe Gomoiu, s-a impus ca o prezență artistică de prestigiu a vieții muzicale argeșene și, totodată, ca un ambasador apreciat al spiritualității românești peste hotare.

”ARS NOVA va rămâne până la sfârșitul vieții mele o creație în care am crezut și cred” (G.G)

”Dacă acest minunat instrument, CORUL, a reprezentat prima instituție de cultură muzicală din lume, dacă vocea umană a fost primul instrument care a reprodus sunetul, cred că avem datoria, atât noi, cât și cei care conduc destinele societății românești, să ne unim forțele spre a împlini ce stă în puterile noastre pentru a păstra formațiile corale existente, a sădi în sufletele tinerilor dragostea pentru muzica corală și a perpetua manifestările existente: festivaluri, concursuri, concerte, etc.

Ce va fi? Vom vedea. Sper să fie așa cum am visat de-a lungul vieții, deseori uitând cu adevărat de sărbători, de familie, de boală, de zile și ore libere.

Și nu-mi pare rău pentru aceste clipe sau pentru anii ”pierduți” pe care i-am dedicat muzicii patru decenii și mai bine!” (G.G.)

A avut o contribuție majoră la lansarea, organizarea și menținerea Festivalului Internațional de Muzică Corală ”D.G. Kiriac” din anul 1970 până în prezent, din anul 1992 devenind și directorul acestui festival.

”Festivalul coral piteștean a fost creat, de fapt, de acest adevărat fanatic al muzicii corale, dirijor absolut remarcabil, muzician sensibil dedicat pasiunii și profesiei sale (muzica corală!), dar și un execelent organizator – l-am numit pe Gheorghe Gomoiu.”(compozitor Dan Buciu)

”Și fiindcă toate acestea trebuia să poarte un nume” (G.G.) s-a chemat simplu și firesc, ”în sol major” (G.G.)…GHEORGHE GOMOIU.

Facebook Comentarii
Evalueaza articol !
[Total: 0 Average: 0]

Dan Badea

Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2021 fiind a doua cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.