Până când ajung să fie expuse în muzee, obiectele istorice, animalele sau obiectele de artă trec prin procese de restaurare extrem de migăloase, iar oamenii care au pe mână aceste exponate sunt ca nişte chirurgi ai istoriei. Restauratorii, fie ai obiectelor din metal, lemn sticlă, textile, hârtie, ceramică, pictură sau animale împăiate, au o sarcină extrem de grea. Uneori trebuie să lucreze ani de zile pe un obiect pentru a-l readuce la lumină. În Argeş există oameni specializaţi pentru acest fel de muncă, care şi-au obţinut atestatul ca restauratori după o perioadă de practică egală cu aceea a medicilor rezidenţi. Despre câştigurile pe care le au aceşti oameni aproape că nu merită să amintim, salariul oferit într-o instituţie de stat fiind puţin peste cel mediu pe economie. Ceea ce fac, fac practic numai din şi cu pasiune.
Cristian Deliu a restaurat cupele şi medaliile din Muzeul Sportului Argeşean
Cristian Deliu este angajat ca restaurator al obiectelor din metal la Muzeul Judeţean Argeş din anul 2005, dar în muzeu lucrează din anul 1996. A restaurat multe dintre obiectele Muzeului Arhiepiscopiei, a făcut cursuri de specializare la Ministerul culturii la Bucureşti şi Sibiu şi a făcut practica la Muzeul Ferdinand. În cadrul muzeului judeţean Argeş a lucrat la restaurarea a peste 300 de monede vechi, obiecte dacice din metal, şi a lucrat şi el timp de doi ani la refacerea trăsurii expuse în holul muzeului. „Toate cupele şi medaliile expuse în cadrul mezului Sportului Argeşean au fost restaurate de mine, peste 300 de monede de la cabinetul de numismatică mi-au trecut prin mână înainte de a fi expuse şi multe alte obiecte. În principiu, dacă un obiect este distrus în proporţie mai mare de 50%, nu se mai intervine asupra lui sau se reface partea distrusă prin analogie, ori un obiect rupt nu este, obligatoriu, un obiect distrus”, spune Cristian Deliu.
Brăţară dacică ruptă în şase locuri
Una dintre piesele foarte vechi şi importante restaurate de către Cristian este o brăţară dacică din secolul al VI-lea Î.HR, care era ruptă în şase locuri. Brăţara seamănă ca sistem de prindere cu unele brăţări moderne. Pe masa din atelierul restauratorului se afla şi o daltă din cupru, tot de pe vremea dacilor, care iniţial arăta ca o bucată de rocă. „Este o daltă de la Glavacioc, din secolul al III-lea Î.HR, făcută din cupru, care arăta ca o rocă atunci când a fost descoperită, iar după restaurare şi-a recăpătat înfăţişarea iniţială”, explică restauratorul.
