Ieri 17.10.2019, în urma invitației primite de CTF Găvana de la antrenorul echipei de fotbal U19 al clubului FC Argeș, fosta mare glorie a echipelor din Trivale, Dinamo Bucuresti și a Naționalei României, Vali Nastase, de a participa la un antrenament și un meci de fotbal cu echipa de sportivi a CTF Gavana, în compania echipei de tineret a lui FC Arges, profesorul Gabriel Pătrășcan, însoțit de o grupă de copii, au onorat invitația, iar beneficiarii CTF Găvana au participat la un antrenament oficial al echipei U19 a clubului pentru care Nicolae Dobrin a scris istorie. Apoi, a avut loc un meci al „orgoliilor” (copiii de la Găvana având prieteni printre sportivii echipei de juniori ai lui FC Argeș, încheiat sugestiv , la egalitate). A fost o zi specială, cu oameni speciali, în diseminarea activității, copiii au vizitat baza sportivă a clubului etalon al Pitestiului, au făcut poze cu fotbaliștii și staff-ul tehnic și au primit o minge cadou.
Astfel de manifestări, ce au dublu rol( incluziv-social și sportiv), pe lângă instructiv-educativ și ludic-recreativ, vor continua și în perioada următoare, așa cum ne-au precizat reprezenanții CTF Găvana.