Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpa in cazul bebelusului din Arges care a murit dupa ce a contactat o bacterie extrem de agresiva, anunţă Pro TV.
Anchetatorii s-au sesizat din oficiu ca urmare a cresterii alarmante a numarului de copii diagnosticati cu sindrom hemolitic uremic.
La 13 bebelusi boala a fost confirmata si, din cauza starii grave in care se afla, au fost trimisi la spitalul Marie Curie din Capitala.
La Spitalul de Pediatrie din Pitesti sunt tot mai multi parinti care, alarmati de numarul mare de imbolnaviri, isi aduc copiii la camera de garda. Prefectul judetului Arges a convocat comitetul pentru situatii de urgenta, iar directia de sanatate publica le cere medicilor de familie din judet sa ii consulte preventiv pe toti copiii mai mici de 2 ani pe care ii au in evidenta. Nu se stie deocamdata sursa bacteriei dar a fost declansata o ancheta epidemiologica.
“E un copil care nu a fost internat in spital, l-au tinut parintii acasa pana acum desi de o saptamana avea diaree. Mai e trimis un alt copil dinspre campulung.” a declarat Eduard Morlova de la Spitalul de Pediatrie Arges.
La spitalul Marie Curie din Capitala sunt deja 9 copii – cei mai multi din judetul Arges – iar alti doi sunt asteptati pentru investigatii suplimentare. Medicii spun ca cel mai probabil cei mici au primit fructe nespalate sau mancare nefiarta corespunzator. O fetita de un an s-a stins in urma complicatiilor.
Mihaela Balgradean, medic primar pediatru Spitalul Marie Curie: „In momentul de fata sunt 9 copii – 2 au venit in cursul serii de ieri si azi-noapte – doi copii tot din zona Arges, Pitesti, o fetita de 9 luni care e intr-o forma usoara, alta de un an si 2 luni care se afla la terapie intensiva fiind in insuficienta renala acuta. Se pare ca e vorba de aceeasi boala cauzata de aceeasi bacterie.”
Alti doi copii de aproximativ 1 an sunt asteptati de la Craiova si Campulung Muscel. Medicii cred ca cel mai probabil au contactat bacteria Escherichia Coli dupa ce au mancat fructe si legume nespalate ori au primit carne si lapte insuficient preparate.
Reporter: “Se stie ce au in comun acesti copii?”
Directorul medical al Spitalului de Pediatrie Arges, Dana Toader: “Toti consuma lapte, dar nu pot sa ma pronunt inainte de ancheta, e boala mainilor murdare, tine de igiena.”
Mama: „Vomita, nu mai manca, slabise, era foarte agitata, timp de 4 zile nu a dormit, numai in brate am stat cu ea zi si noapte. Apoi au spus ca a dat in dizenterie, e in stare grava, a facut convulsie renala.”
Mama: „Eu am venit cu el ca era racit la plamani si tusea un pic si ei m-a trimis la Balcescu, la infectioase. Si acolo s-a invinetit copilul de tot. De la spital, de la pediatrie, a luat virusul de gripa. Are diaree si vomita!”
“Sa faca un consult serios la toti copiii de 0-2 ani si sa ii trimita la doctor la primul simptom diareic.” ii sfaturieste pe medicii de familie Sorina Hontaru de la Directia pentru Sanatate Publica Arges.