Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeş dar şi cei ai structurilor de Poliţie Rutieră din municipii şi orașe continuă acțiunile care au ca scop evitarea, prevenirea și conștientizarea evenimentelor neplăcute care se produc din cauza nerespectării regulilor în trafic.
Controalele efectuate au dus la aplicarea a 324 de contravenții în valoare de 65.0000 de lei, reținerea a 15 permise pentru a fi suspendate ți retragerea a 15 certificate de înmatriculare.
În urma acestor controale, a fost depistat și u minor în vârstă de 17 ani. Acesta a fost prins conducând pe raza localității Tigveni de unde și este de altfel. Adolescentul teribilist s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără a poseda permis.
Ghinionist, din această privință, a fost și un tânăr de 34 de ani din curtea de Argeș. Oamenii legii l-au depistat pe DJ731, în localitatea Domnești, conducând fără avea permis.
În urma unui control mai amănunțit, s-a descoperit că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, dar concentrația de alcool pur în aerul expirat a fost mică: sub 0,40mg per litru alcool pur în aerul expirat. Mai mult, polițiștii au constatat că omul consumase băuturi alcoolice.
Acestuia i-a fost, de asemenea, întocmit dosar penal.