Astăzi este Ziua Mondială a Prematurității. În fiecare an, în România, se nasc 20.000 de copii prematuri. Nașterea prematură este cea care are loc cu mai mult de trei săptămâni înainte de data estimată de naștere, deci înainte de începutul celei de-a 37-a săptămâni de sarcină.
„Sunt copii care se nasc prematur, dar la fel depinde gradul de prematuritate, dar în afară de un suport al medicului neonatolog, imediat post-partum, ulterior nu au o patologie chirurgicală care trebuie corectată. Trebuie doar luați în evidență și văzut cum crește, cum se dezvoltă neurologic, motor, dar nu neapărat 100% toți au o patologie chirurgicală. Tristețea este că dintre aceștia, 10.000 mor, iar tragedia este că mulți ar putea fi salvați, dacă ar exista dotările necesare. Complicațiile survenite în situația nașterilor înainte de termen reprezintă principala cauză a mortalității în rândul copiilor cu vârsta sub 5 ani”, declară Alexandra Munteanu, medic specialist în chirurgie pediatrică.
Sursa: Mediafax


