Autoritățile locale din Mioveni avertizează cetățenii asupra riscurilor legate de utilizarea și întreținerea necorespunzătoare a instalațiilor de încălzire.
Statisticile arată o creștere a numărului de incendii în perioada rece, principalele cauze fiind:
Folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte sau nesupravegheate și necurățarea sau întreținerea necorespunzătoare a coșurilor de fum.
Pentru siguranța familiei și a locuinței dumneavoastră, vă recomandăm:
Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate amănunțit, reparate, curățate și date în exploatare în perfectă stare de funcționare;
NU folosiți sobe fisurate sau mijloace de încălzire defecte;
Asigurați-vă că sobele au ușițe funcționale la focare și cenușare;
NU uscați pe sobe materiale combustibile precum lemne sau rufe;
NU supraalimentați sobele, iar ușițele focarelor să fie închise pe durata utilizării;
NU aprindeți focul cu lichide inflamabile precum benzină sau motorină;
NU lăsați copiii nesupravegheați în apropierea sobelor aprinse.
ATENȚIE! Utilizarea mijloacelor de încălzire cu defecțiuni și a legăturilor neetanșe a acestora la coșul de fum poate conduce la degajarea de monoxid de carbon.
De asemenea, utilizarea intensă a aragazului pentru încălzirea locuinței conduce la producerea monoxidului de carbon.
Monoxidul de carbon este un gaz, care în condiții normale de temperatură, nu are culoare, miros și gust, și este foarte toxic pentru ființele vii. Se amestecă ușor cu aerul drept pentru care se răspândește foarte rapid în încăperea în care se produce.
În funcție de durata de expunere și concentrația de monoxid de carbon din aer simptomele intoxicației cu acest gaz pot fi de la dureri de cap, amețeli și somnolență la convulsii, comă și chiar deces.
Foto: IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.