Când vine vorba de acțiuni și sancțiuni, se pare că nu este deloc de glumit cu polițiștii rutieri din Argeș. În numai 24 de ore, aceștia au suspendat nici mai mult, nici mai puțin de 12 permise de conducere și au aplicat și amenzi contravenționale.
Acțiunile desfășurare de către oamenii legii, au ca scop prevenirea, combaterea și conștientizarea evenimentelor rutiere cu deznodământ nefericit, evenimente care nu sunt deloc puține.
În urma neregulilor depistate, s-au aplicat 235 de contravenții, cu valoare toatlă de 55.000 de lei, au fost reținute pentru suspendare 12 permise, iar 6 certificate de înmatriculare au fost retrase.
Agenții rutieri din Câmpulung au descoperit și un tânăr care a încercat să se creadă „REGELE ȘOSELELOR”. Teribilistul are 21 de ani, este din Câmpulung și circula pe strada Traian cu o viteză mult peste limita legală: de 128 km/h, după cum arăta aparatul radar.
I-a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 1.305 lei conform OUG 195/2002 și va rămâne pieton pentru o perioadă de 90 de zile.


