
În M.O. nr. 199/27.03.2012 s-a publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. nr. 418/19.03.2012 prin care se reglementează modelul şi conţinutul formularului (311) “Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a)- e) din Codul fiscal”.
Potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) din Codul fiscal organele fiscale competente anulează din oficiu înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, astfel :
a) dacă este declarată inactivă conform prevederilor art. 781 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data declarării ca inactivă;
b) dacă a intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii, de la data înscrierii menţiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerţului;
c) dacă asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale competente;
d) dacă nu a depus pe parcursul unui semestru calendaristic niciun decont de taxă prevăzut la art. 1562, dar nu este în situaţia prevăzută la lit. a) sau b), din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic. Aceste prevederi se aplică numai în cazul persoanelor pentru care perioada fiscală este luna sau trimestrul;
e) dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, şi pentru două perioade fiscale consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic;
La art. 1563 alin. (10) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se reglementează că persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) trebuie să depună o declaraţie privind taxa colectată care trebuie plătită, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (11) şi alin. (13) din Codul fiscal.
IMPORTANT :
– sunt supuşi obligaţiilor privind plata impozitelor şi taxelor
– nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a TVA aferente achiziţiilor efectuate în perioada respectivă.
– sunt supuşi obligaţiei de plată a TVA colectate, aferentă operaţiunilor impozabile desfăşurate în perioada respectivă.
– nu beneficiază de dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate în perioada respectivă.
În aplicarea celor de mai sus, aceste persoane impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat şi care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA, livrări de bunuri/prestări de servicii şi/sau achiziţii de bunuri şi/sau de servicii pentru care sunt obligate la plata TVA trebuie să depună formularul (311) “Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a)- e) din Codul fiscal”.
În cartuşul III „Date privind obligaţia de plată” din formularul 311 se completează date referitoare la :
* Operaţiuni efectuate în perioada în care codul de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat :
● livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii;
●achiziţii de bunuri şi/sau de servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei .
* Baza impozabilă: se înscrie baza de impozitare, exclusiv taxa, aferentă tuturor livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii, precum şi tuturor achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii, pentru care persoana este obligată la plata TVA, efectuate în perioada în care codul de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat.
* Taxa pe valoarea adăugată de plată: se înscrie suma totală a TVA colectată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii, respectiv suma totală a TVA aferentă achiziţiilor de bunuri şi/sau de servicii pentru care obligaţia persoanei impozabile la plata taxei a intervenit în perioada în care codul de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat.
Termen de depunere: până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate şi/sau pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei, efectuate în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA.


