Când administrația comunei Bascov răsufla ușurată pentru că, după atâtea contestații ale licitației de realizare a unei noi creșe, visul începe să prindă contur, a apărut un nou hop. Deși trebuia semnat contractul pentru execuție, a apărut o contestație.
”E cineva care se ține de noi. Trebuia să semnăm contractul joia trecută. Numai că miercuri, la 23.30, cu o jumătate de oră înainte de termenul limită, s-a făcut contestație împotriva câștigătorului de la licitație. Împreună cu funcționarii de la Achiziții, cu consultantul și cu juristul, am făcut răspuns la contestații, am adăugat documentele solicitate și au plecat la București. În maximum două săptămâni trebui să ne dea răspunsul. RomProiect, firma care câștigase, a mai lucrat la noi renovarea școlilor. Contestatarului nu i-a convenit că, din punct de vedere tehnic, a fost depunctat. E cineva care vrea să ne țină pe loc, să nu apar eu cu investiția. Contestația asta are și o tentă electorală!”, crede primarul Gheorghe Stancu, referindu-se la unul din subcontractanți.
Proiectul de realizare a creșei, în valoare de 3.139.813 lei, fără TVA, a mai avut o contestație în faza de proiectare, iar acum contestatarul, SC Zeus SA, a atacat licitația de execuție.
Contractul creşei de la Bascov, contestat

Lasă un comentariu