Deunăzi, cetățenii din Aninoasa și din Rociu și-au ales, pentru a doua oară în ultimul an, primarii. La Rociu, cetățenii au fost scoși la vot după ce primarul ales la scrutinul din 27 septembrie 2020, Aurel Bălășoiu (PSD), a fost ales două luni mai târziu și ca deputat, acesta optând pentru calitatea de membru în Parlamentul României. La Aninoasa, după o serie complicată de procese intentate și câștigate de Agenția Națională de Integritate, primarului Ștefan Benonie (PSD) i-a fost invalidat mandatul (re)câștigat anul trecut.
Rezultatele alegerilor locale parțiale de ieri nu au lăsat loc la prea multe surprize. Victor Bălășoiu, candidatul social-democrat de la Rociu și-a spulberat adversarii, câștigând cu un procent de peste 70%. La Aninoasa, scorul a fost ceva mai strâns, candidatul PSD, Marius Manole, obținând 50% din voturi, în timp ce principalul său contracandidat, cel de la PNL, Cătălin Lina, a obținut peste 43%.
Hei, de aici încep discuțiile… Surse din cadrul PNL, dar și mai mulți cetățeni din Aninoasa ne-au anunțat, astăzi, că Lina ar fi putut câștiga alegerile de ieri, dacă acesta nu ar fi venit, joi, cu ditamai alaiul de liberali de la județ și de la centru. Din informațiile pe care le-am primit, prezența, joi, a lui Ludovic Orban ar fi iritat profund comunitatea din Aninoasa, după ce liderul PNL, pe vremea când era premier, a băgat societatea și economia în colaps. Mai rău decât atât, nu puțini au fost aceia care i-au huiduit pe fostul premier și pe suita acestuia. Chiar și unii social-democrați recunosc, zâmbind printre mustăți, că prezența lui Orban la Aninoasa, în penultima zi de campanie, mai mult l-a ajutat pe candidatul PSD decât pe cel al PNL. O zi mai târziu, vineri, candidatul social-democrat Marius Manole a fost susținut, într-o ultimă sarjă a campaniei, de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, și de liderii de la județ. Simplu și eficient!