Au cumpărat anul trecut antiderapant cât să le rămână şi pentru anul acesta, aşa că dacă ninge mâine, Administraţia Domeniului Public are cu ce să dea pe străzi. Pe stoc au deja 1000 de tone de material antiderapant, nisip combinat cu sare, iar pentru a suplimenta stocurile în caz de iarnă foarte grea, vor mai achiziţiona alte 1200 de tone. Achiziţia se va face prin licitaţie publică, în acest moment fiind în faza de aprobare a caietului de sarcini, înainte ca licitaţia să fie făcută publică. „Pentru că au existat tot felul de discuţii pe marginea achiziţiei acestor materiale pentru deszăpezire, am decis să organizăm licitaţie anul acesta şi vom cumpăra 1200 de tone de sare pentru a face faţă oricăror condiţii meteo. Utilajele, materialul antiderapant şi oamenii care manevrează aceste utilaje sunt de la noi, iar restul de activitate revine celor de la Salpitflor Green. Singura problemă pe care o vom rezolva pe parcurs ar fi legată de utilaje, de revizii şi eventuale reparaţii”, spune directorul ADP Piteşti, Doru Iliescu.



