Copreşedintele PNL, Ion Popa, a făcut un pas înapoi, declarând, acum câteva săptămâni, că nu îl mai interesează mare lucru în politică. De altfel, Ion Popa este unul dintre peneliştii din Argeş care regretă ruperea USL, iar fuziunea cu PDL, partid pe care îl înjura cu sârg până acum un an şi jumătate, nu i-a picat deloc bine. Cât despre celălalt copreşedinte al PNL Argeş, Dănuţ Bica, acesta are mai degrabă blândeţea unui călugăr franciscan, decât combativitatea unui lider care vrea să îi uşuie pe pesedişti de la conducerea Piteştiului şi a judeţului.
Printre liberalii veritabili am mai identificat câţiva tineri (păcat că nu au şi bani pentru a da cu pumnul în masă), dar şi femei cu clasă, gen fosta pedelistă Olimpia Doru. La rândul său, Marius Postelnicescu, om cult şi serios, dar fără o agresivitate care să îl facă să conteze foarte mult în politica argeşeană, se va mulţumi, probabil, cu un rol de coordonare. Narcis Sofianu, liberal cu ceva bani şi atitudine, pare mai degrabă un candidat independent pentru Primăria Piteşti, cu propriul său program şi staff, decât un liant pentru activitatea din următorul an a PNL.
Când majoritatea liberalilor argeşeni au mari probleme de coordonare şi chiar de identitate politică, Adrian Miuţescu, fost deputat şi lider judeţean al PNL, ar putea fi soluţia ideală pentru ca filiala să iasă din lâncezeală. Miuţescu se bucură de un larg sprijin în nordul judeţului şi de susţinerea multor edili. Să nu uităm că acesta şi cu Postelnicescu au fost unii dintre puţinii liberali din Argeş care s-au declarat, pe faţă, ca fiind împotriva uniunii caustice USL, uniune care transformase PNL într-o remorcă patetică a colosului PSD.
Eu, dar şi alţii, inclusiv liberali cu acte în regulă, cam aşa vedem lucrurile. Aceia care au încercat să îi îngroape lui Miuţescu cariera politică vor fi ei însişi pe făraş… Iar în carne vie se va tăia, din păcate, nu la Piteşti, ci la Bucureşti, filiala argeşeană fiind, după cum vede toată lumea, incapabilă să îşi facă ordine în propria ogradă şi să se apuce de muncă. Peste doar o jumătate de an, lupta politică va fi în toi, iar PNL încă nu şi-a scos soldaţii la instrucţie. Să te culci pe o ureche că şi la ,,ceilalţi’’, adică la adversarii de la PSD, este haos este o gândire periculoasă. Cât de aprige şi de septice ar fi luptele în PSD Argeş, liberalii să nu uite faptul că acestea se vor termina în câteva săptămâni. Apoi, indiferent de numele viitorilor lideri ai PSD Argeş, aceştia vor avea în mână o maşinărie de vot şi o organizare aproape militară, lucru care lipseşte PNL!