Odată dat startul neoficial al campaniei electorale, ministrul Agriculturii Daniel Constantin a descins în Argeș ca să prezinte programul național de finanțare pentru Agricultură 2014-2020.
După ce s-a pozat într-un lan de rapiță, despre care spunea că-i amintește de copilărie, ministrul Agriculturii a descins în Argeș să vorbească despre noul program de finanțare prin APDRP. Și pentru ca vechile obiceiuri să nu dispară, ministeriabilul s-a lăsat așteptat mult și bine de către producătorii noștri, care i-au pregătit cu bune intenții niște standuri pe care să le viziteze la ieșirea din Prefectura Argeș. Și l-au așteptat bieții oamenii de la 6.30 dimineața pe ministru, într-o ploaie torențială, și până la orele 14.30, iar ministrul nu se da văzut, deși se afla la o aruncătură de băț de standurile lor.
Noutăți în programul APDRP 2014-2020

În altă ordine de idei, avem și trei fermieri care au primit finanțare, pe această cale. Schimbările aduse de noul program de finanțare din PNDR aduce următoarele noutăți: Bugetul PNDR 2014-2020 a fost redus, astfel că alocarea financiară de care va beneficia România în următorul exercițiu financiar este mai mică, urmând să scadă de la 8,12 miliarde de euro în perioada 2007-2013 la 7,8 miliarde de euro, în perioada 2014-2020. Conform oficialilor, cel putin 30% din fondurile disponibile prin PNDR în următorul exercițiu financiar vor fi alocate măsurilor de agromediu. Principalele măsuri care se vor regăsi în noul Program Național de Dezvoltare Rurală vor viza în special infrastructura rurală și investițiile în ferme și în industria alimentară. O atenție deosebită va fi dată tinerilor fermieri (Măsura 112), investițiile în ferme (Măsura 121) și în industria alimentară (Măsura 123), precum și investiții în infrastructura rurală (Măsura 322).
Alte modificări aduse PNDR-ului 2014-2020:
Prelungirea perioadei de acordare a garanțiilor pana la sfârșitul anului 2015 (față de 2013, cât era până acum);
Introducerea posibilității garantării din surse naționale a scrisorilor de garanție bancara emise, în vederea acordării avansului pentru derularea proiectelor finanțate prin PNDR.
Deschiderea oficială a Programului va fi transmisă Comisiei Europene la începutul lunii ianuarie 2014, urmând ca sesiunile de depuneri de proiecte să fie demarate în a doua jumătate a anului. Cu toate acestea, ministrul agriculturii susține posibilitatea deschiderii unor măsuri pe răspunderea statului roman de la începutul anului 2014, în special, Măsura 121, de investiți în exploatațiile agricole, dar și Măsura 123, grăbind în acest fel accesul fermierilor la noile măsuri.






