Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş organizează licitaţie pentru concesionarea a şapte circumscripţii din judeţ. Este vorba despre CSVA Mihăieşti, CSVA Cetăţeni, CSVA Schitu Goleşti, CSVA Miroşi, CSVA Bârla, CSVA Corbeni. Ofertele trebuie depuse până pe data de 5 octombrie, ora 8.30, licitaţia fiind de tip electronic. Detaliile au fost făcute public pe Sistemul Electronic de Licitaţii Publice SEAP, iar cuantumul garanţiei de participare este de 7455 de lei. „Ofertanţii trebuie să aibă în vedere că trebuie să fie foarte serioşi atunci când îşi depun ofertele. Este vorba de concesionarea activităţilor care ţin de supravegherea, prevenirea, controlul şi eradicare bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor şi a mişcării acestora, precum şi de corectare a eventualelor erori sau neconformităţi generate de nerespectarea termenelor de înregistrare sau de greşeli de înregistrare”, a explicat directorul DSVSA Argeş, Daniel Lupu.
DSV concesionează şapte circumscripţii veterinare
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
4 comentarii



