Alb-violeții așteaptă cu nerăbdare partida de sâmbătă dimineaţa de pe terenul celor de la FCM Târgu Mureş. Jucătorii antrenaţi de Viorel Dumitrescu știu că vor avea parte de un meci extrem de greu, iar un rezultat pozitiv le poate da mare încredere pentru confruntările viitoare. Atacantul Adrian Dulcea, căpitanul piteștenilor, are încredere în potențialul colegilor săi și spune că echipa poate scoate măcar un punct din acest meci. „Lucrurile merg foarte bine în această perioadă şi acum aşteptăm şi noi jocurile ce vor urma în campionat. Am reuşit să ne impunem în ultima partidă de campionat, atunci când am depăşit pe cei de la Râmnicu Vâlcea, dar acesta a fost un prim pas în acest sezon. Vom avea parte de un meci foarte greu acolo pentru că vom întâlni una dintre cele mai valoroase echipe ale acestei serii. Numai că noi mergem să ne facem jocul nostru obişnuit pentru că acesta este rolul nostru şi anume acela de a încerca să scoatem maximum de la fiecare joc în parte. Sunt convins că putem să facem un meci foarte bun şi să obţinem cel puțin un punct. Nu o să fie deloc uşor pentru noi, dar cred că putem să facem acest lucru. Trebuie să scoatem un rezultat pozitiv în acest meci pentru că aşa vom avea şi noi o mai mare încredere în forţele noastre. Numai că trebuie să fim atenţi la felul în care vom aborda acest meci”, a subliniat Dulcea.
Dulcea Bum, un adevărat căpitan
Lasă un comentariu


