În doar câteva zile, va vedea lumina tiparului primul studiu monografic redactat de către echipa Argesplus, ,,Comuna Miceşti-Istorie, tradiţie, contemporaneitate”. Este primul studiu monografic editat de către echipa noastră, urmând ca în luna martie a anului viitor să lansăm şi un studiu similar despre comunitatea din Valea Iaşului. În anii următori, echipa noastră, care cuprinde specialişti din diferite domenii (istorie, sociologie, economie, publicistică etc.), va realiza alte câteva studii despre diferite comunităţi din Argeş.
Studiul monografic, care va vedea lumina tiparului la finele acestui an, va fi o lucrare complexă atât tematic, cât şi ca întindere informaţională (aproximativ 400 de pagini). Cartea a fost elaborată pe baza unor ample surse documentare provenite din Arhivele Naţionale ale României, Academia Română, Biblioteca Judeţeană ,,Dinicu Golescu” etc. De asemenea, lucrarea cuprinde şi numeroase informaţii şi fotografii obţinute de la săteni în urma unei susţinute activităţi ,,de teren” întreprinsă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie ale anului curent.
Coordonată de către jurnalistul Dan Badea şi profesorul dr. Marius Cîrjan, volumul îşi propune să valorifice o bogată istorie a celor două sate, Miceşti şi Purcăreni, care începe încă din epoca primitivă. În acest sens, interesante sunt aprecierile pe care autorul Constantin Alessandrescu le-a inserat în lucrarea ,,Dicţionarul Geografic al Judeţului Muscel” tipărită în anul 1893 şi premiată de Societatea Geografică Română în şedinţa Adunării Generale: ,,În comuna Miceşti s-au găsit silexuri cioplite, silexuri lustruite, cuţite sau răzuitoare şi alte obiecte de piatră şi de os, industrie a omului cuaternar”. Aceste informaţii au fost confirmate de către Alexandru Odobescu, celebrul scriitor şi arheolog, care a notat într-una din lucrările sale: ,,…d-l Maior Papasoglu posedă câteva obiecte de piatră; de cremene şi de os, produse ale epocilor primitive, din care unele ciocane de Serpentină provin din valea rîului Doamna, din comuna Miceşti. Unele din aceste obiecte trecuseră în mâna răposatului Bolliac…”.
Însă istoria parţial consemnată a comunei însumează aproximativ 560 de ani, căci aceasta începe odată cu menţionarea numelui satului Miceşti în documentele medievale. Mai precis, prima atestare documentară datează din 15 aprilie 1456 în actul dat de voievodul Vladislav al II-lea prin care întărea (confirma proprietatea) boierului Mogoş asupra mai multor moşii, printre care şi una în Miceşti. Satul Purcăreni apare iniţial sub numele de ,,Purcăriani” (1487 după noiembrie 21-1494) într-un hrisov emis de cancelaria domnitorului Vlad Călugărul prin care poruncea unor boieri să cerceteze pricina dintre Dan puşcarul şi mătuşa sa pentru o ocină (moşie).
Conform unei tradiţii orale care circulă printre locuitori, numele de Miceşti ar proveni de la domnitorul Mircea cel Bătrân, explicaţia fiind susţinută de faptul că pe teritoriul comunei se află ruinele unei cetăţii (fortificaţii) a cărei construcţie este atribuită celebrului voievod muntean. Această versiune a fost consemnată de unii autori precum deja citatul Constantin Alessandrescu în anul 1893: ,,Deasupra dealurilor de la Miceşti, în partea de Sud-Vest a comunei, se văd ruine dintr-o veche cetate a lui Mircea Basarab. De aici ai o privire foarte frumoasă pe valea Argeşelului”. În perioada interbelică, mai precis în anul 1922, un alt autor, Constantin Rădulescu-Codin, revizor şcolar şi autor a numeroase lucrări cu caracter istoric şi etnografic, în volumul monografic intitulat ,,Muscelul Nostru. Lămuriri asupra rostului şi cuprinsului monografiei judeţului şi acelor 63 de comune” preciza următoarele: ,,Miceşti, cu rămăşiţe preistorice şi alte urme ale trecutului: Cetatea lui Mircea, în partea de Vest a comunei…”.
În lipsa unor dovezi clare, această versiune rămâne doar la stadiul de ipoteză, nu şi de certitudine, însă ca orice legendă este posibilă o interferenţă între istoria satului Miceşti şi deciziile politico-sociale ale domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418). În acest sens, cercetătorul Nicolae Constantinescu menţionează că în anul 1629, într-un document din timpul domniei lui Alexandru Iliaş, este precizat faptul că satul Purcăreni exista şi sub Mircea cel Bătrân deoarece rumâni din Purcăreni fuseseră încredinţaţi mânăstirilor Cozia şi Cotmeana la 1388.
Istoria scrisă a comunei este dublată de numeroase vestigii de pe teritoriul acesteia, dintre care menţionăm Castrul roman de la Purcăreni şi un sector al ,,Limes Transalutanus”. Castrul roman a fost aşezat pe malul drept al Râului Doamnei, nu departe de Piteşti. Fiind prea aproape de apă, mai mult de jumătate a fost distrus. S-a păstrat întreaga latură de Vest şi fragmente din cele de Sud şi Nord. Latura care s-a menţinut are o lungime de 160 metri, fiind protejată de un val înalt de 1 m. şi lat de 33 m. Cu toate că a fost ridicat numai din pământ, juca un rol militar important căci numai până în apropierea lui era ridicat valul limesului transalutan. Din acest punct de vedere, arheologul P. Polonic îl numea ,,cheia de boltă a strategiei romane la confluenţa văilor Râul Doamnei, Râul Târgului şi Argeşelului”. Castrul de la Purcăreni face parte din limes transalutanus, un complex sistem defensiv roman format din mai multe castre care se întindea de la Dunăre până la Râşnov (Cumidava). Distrugerea şi părăsirea limes-ului transalutan se leagă de atacul carpilor (trib dacic) de la jumătatea secolului al III-lea d. Hr., în timpul domniei împăratului Filip Arabul.
Urmele unui sector al ,,Limes Transalutanus” se mai află în ,,Poiana Leana lui Nica”, pe malul drept al râului Doamnei, la intersecţia şoselei Piteşti-Câmpulung cu şoseaua spre Purcăreni.
În finalul articolului, vă invităm să parcurgeţi lucrarea după momentul lansării şi să vizitaţi frumoasa comună Miceşti, invocând cunoscutul dicton latin ,,Historia magistra vitae (est)” a lui Marcus Tullius Cicero, care sugerează că ,,istoria este învăţătorul vieţii”.
