În prima parte a anului 2026, economia românească traversează o perioadă tensionată, marcată de o creștere semnificativă a numărului de insolvențe. Deși nu se poate vorbi despre o criză economică generalizată, realitatea din mediul de afaceri arată tot mai clar că multe companii se confruntă cu probleme serioase de lichiditate și acces la finanțare.
Datele recente indică o creștere de peste 14% a numărului de firme intrate în insolvență în primul trimestru din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 1.829 de cazuri. Mai mult, începutul anului a fost și mai abrupt, cu un salt de 36% al insolvențelor în ianuarie 2026 față de ianuarie 2025.
O piață mai dură, nu neapărat o economie în criză
Potrivit specialiștilor, această evoluție nu reflectă neapărat o prăbușire economică, ci mai degrabă o maturizare dură a pieței. Companiile vulnerabile sunt eliminate mai rapid, într-un context în care disciplina financiară și adaptabilitatea devin esențiale.
Cele mai afectate sectoare sunt cele cu marje reduse de profit și dependență ridicată de finanțare pe termen scurt: comerțul, construcțiile, transporturile și industria HoReCa. Aceste domenii funcționează adesea cu capital de lucru ridicat și sunt extrem de sensibile la blocajele de cash-flow.
Lichiditatea – problema reală din spatele cifrelor
În centrul dificultăților se află lipsa lichidităților. Multe firme continuă să afișeze cifre de afaceri solide sau contracte în derulare, însă în realitate nu reușesc să își onoreze obligațiile la timp. Această discrepanță între profitul contabil și fluxul de numerar este una dintre principalele cauze ale insolvențelor.
Semnalele de alarmă sunt, de cele mai multe ori, ignorate: întârzieri repetate la plata furnizorilor, acumularea datoriilor fiscale, utilizarea TVA-ului ca sursă de finanțare temporară sau refinanțările făcute doar pentru a amâna inevitabilul. În paralel, presiunea din partea băncilor crește, iar litigiile comerciale devin tot mai frecvente.
Intervenția tardivă, o problemă sistemică
Un alt factor agravant este momentul în care antreprenorii aleg să ceară ajutor specializat. De cele mai multe ori, consultanții sau avocații sunt implicați abia când situația este deja critică – popriri, executări silite sau cereri de insolvență din partea creditorilor.
În aceste condiții, opțiunile de salvare sunt limitate, iar șansele de redresare scad considerabil. Specialiștii subliniază că intervenția timpurie poate face diferența între restructurare și faliment.
Concordatul preventiv – soluția ignorată
Un instrument juridic care ar putea preveni multe insolvențe este concordatul preventiv. Acesta permite companiilor aflate în dificultate să negocieze cu creditorii și să implementeze un plan de restructurare înainte ca situația să devină critică.
Cu toate acestea, utilizarea acestui mecanism rămâne redusă în România. Deși numărul procedurilor de concordat a crescut în 2025 la 221, comparativ cu 96 în 2024, raportat la amploarea problemelor din economie, nivelul este încă foarte scăzut.
Principalele motive sunt lipsa unei culturi a prevenției, teama de stigmat și tendința antreprenorilor de a amâna deciziile dificile.
Ce ar trebui să facă firmele
Primul pas pentru companiile aflate în dificultate este o analiză realistă a lichidității pe termen scurt, de regulă pe un orizont de 13 săptămâni. Aceasta trebuie să includă toate încasările estimate, plățile scadente, datoriile fiscale și riscurile contractuale.
Ulterior, este esențial ca deciziile să fie luate integrat, cu implicarea consultanților financiari și juridici. În perioade de criză, fiecare alegere – de la o plată amânată la semnarea unui contract nou – poate avea consecințe majore.
Creșterea insolvențelor din România în 2026 transmite un semnal clar: piața devine mai selectivă și nu mai tolerează lipsa de disciplină financiară. Nu toate companiile sunt în pericol, însă cele slab capitalizate, dependente de credit și fără un control riguros al cash-flow-ului sunt cele mai expuse.
Într-un mediu economic tot mai exigent, supraviețuirea nu mai depinde doar de creștere, ci mai ales de capacitatea de adaptare, gestionare a riscurilor și, mai presus de toate, de menținerea lichidității.
