Elevii care nu iau cel puţin nota cinci la examenul din clasa a opta vor fi trimişi obligatoriu la şcoala profesională! Este decizia luată de ministrul Educaţiei, Daniel Breaz şi contestată deja de elevi, care spun că toată lumea are dreptul să meargă la un liceu. Şi calendarul examenului de Bacalaureat a fost modificat. Probele scrise vor începe cu două săptămâni mai devreme faţă de anul acesta!
Nota 5 va fi pragul de admitere la liceele teoretice din România. Dacă până acum toţi elevii aveau un loc asigurat în învăţământul liceal de stat, indiferent de nota pe care o primeau la Evaluarea Națională, acum, ministrul Educaţiei le impune şi condiţii. Speră că aşa rezultatele de la examenele naţionale vor fi mai bune, iar rata abandonului şcolar va scădea.
În momentul în care trimitem toţi elevii care obţin media sub 5 în
şcolile profesionale, automat punem o stigmă pe şcolile profesionale şi
afirmăm faptul că în şcolile profesionale trebuie să meargă doar elevii
cu medii mici – Andrei Mihai Tănase, preşedintele Asociaţiei Elevilor
din Constanţa
Nu suntem de acord ca această măsură să aibă caracter obligatoriu – Andreea Păun, vicepreşedinte Consiliul Naţional al Elevilor
Transformăm sistemul profesional într-o parie a sistemului de învăţământ
şi nu asta ne dorim. Ne dorim ca sistemul profesional să pregătească
elevii pentru piaţa muncii – Rareş Voicu, vicepreşedinte Consiliul
Naţional al Elevilor
Aproape 30 la suta dintre elevii din România nu au luat nota 5 la Evaluarea Naţională în această vară. Cel mai prost stăm la matematică.
Articolul întreg pe: observator.tv