Surprize, surprize, în urma ultimelor controale efectuate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş. Astfel, în curtea nou-înfiinţatului post de televiziune Curier TV, inspectorii de la ITM au descoperit patru reporteri care munceau fără ca patroana postului, Marilena Baraţă, să le fi făcut contracte de muncă. Imediat, angajaţii ITM au întocmit procese verbale, postul de televiziune primind o amendă de 400 de milioane de lei vechi.
Surpriza cea mare a venit, însă, de la Consiliul Judeţean, acolo unde ITM a descoperit nu mai puţin de 15 persoane muncind la negru. Este vorba despre oameni care erau angajaţi fără forme legale la Direcţia Drumuri de la CJ. Directoarea acestui departament riscă, conform noilor reglementări, puşcăria. Vom reveni cu amănunte.
„Aceste controale vor continua şi în următoarea perioadă, pentru a elimina fenomenul muncii la negru,” a declarat Ciprian Berevoianu, şeful ITM Argeş.


