În perioada 30 iunie-1 iulie, la Sarajevo va avea avea loc Campionatul Balcanic de judo rezervat cadeţilor. Oraşul nostru va fi reprezentat la această întrecere de Florentina Ivănescu. Sportiva legitimată la clubul CSM Piteşti – FC Argeş va lupta la categoria 57 de kg şi are ca obiectiv câştigarea unei medalii, indiferent de culoarea acesteia. Eleva antrenorului Valentin Ioniţă este multiplă medaliată la competiţiile interne din 2018, iar în acest an şi-a trecut în palmares şi bronzul la Cupa Africii. Anul trecut, Ivănescu a câştigat argintul la etapa de Cupa Europei de la Gyor.
Florentina Ivănescu atacă podiumul balcanic
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


