Cu regulamentul european pentru protecția datelor nu este de glumit, el începând a fi aplicat chiar de astăzi. Astfel că, toate instituțiile, firmele, autoritățile și nu numai, de acum sunt obligate să respecte cu strictețe regulile prevăzute de GDPR, în caz contrar riscând amenzi mari și chiar chemări în Instanță.
Prelucrarea datelor se va face numai și numai cu acordul persoanei și vor fi folosite doar pe perioada colaborării cu compania, totul fiind în baza unui contract.
Conform Comisiei Europene, informațiile prin care persoanele pot fi identificate, precum nume, prenume, adresa, buletin etc. sunt considerate private.
În rândurile de mai jos aflăm câteva date din regulament:
-Date personale inseamn absolut tot ce ține de nume, numere de indentificare, locație, identificatoare online specifice din punct de vedere fizic, psihologic, genetic, mental, economic și nu numai
Operatorii de date siunt obligați să aibă în vedere următoarele aspecte:
– Să asigure clientul că datele colectate au un scop clar și nu sunt folosite în alt scop.
-Sa impună restricții în ceea ce privește accesul la datele clienților doar angajaților care au nevoie de acele date pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu.
– Sunt obligați să dețină un registru clar de evidență în care să țină cont de activitățile de prelucrare a datelor deoarece activitatea acestora nu este ocazională.
– Să informeze clienții, prin notificări, cu privire la folosirea datelor pe care le aceștia le oferă.
– La cererea clientului să steargă datele, daca cererea are un temei legal.
Cei care nu respectă regulile care de astăzi intră în vigoare sunt pasibili de amenzi care pot ajunge la 10 sau chiar 20 de milioane de euro sau procente de la 2 până la 4% din ceea ce reprezintă cifra de afaceri.


