Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, pentru pornografie infantilă. Acesta a obligat o persoană minoră, în vârstă de 12 ani, să producă materiale cu conținut sexual explicit. În data de 17 ianuarie, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Vâlcea, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna iulie 2022, inculpatul a determinat o persoană vătămată minoră, în vârstă de 12 ani, să producă și să îi transmită materiale cu conținut sexual explicit și a produs astfel de materiale cu aceasta, pe care le-a deţinut până la intervenția organelor de urmărire penală. De asemenea, în luna august 2022, inculpatul a constrâns persoana vătămată minoră, prin amenințarea cu divulgarea materialelor pornografice, să continue să producă materiale de aceeași natură. În urma percheziției domiciliare efectuate la data de 16.01.2023 la locuința inculpatului au fost descoperite două telefoane mobile, fiind identificate materiale pornografice cu minori.
În cursul zilei de 17.01.2023, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Vâlcea care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea și Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, informează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism