În acest articol vă oferim câteva informații utile pentru încadrarea în grad de handicap și pentru obținerea drepturilor de care beneficiază, conform legislației din România, persoanele cu dizabilități.
Informații generale
În România, potrivit legislației, există 10 tipuri de handicap: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat și boli rare care, în funcție de severitate, pot fi încadrate în patru grade de handicap: ușor, mediu, accentuat sau grav.
Orice cetățean român, cetățean al altui stat sau persoane fără cetățenie, pe perioada în care are domiciliul sau reședința în România poate obține un certificat de încadrare în grad și tip de handicap, dacă îndeplinește criteriile legale.
Înainte de orice demers, pentru a ști mai bine care sunt bolile și dizabilitățile care se încadrează în grad de handicap trebuie să consultați criteriile medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap pe care le găsiți pe site-ul oficial al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor persoanelor cu Dizabilități / Ministerul Muncii și Solidaritati Sociale, la link-ul https://anpd.gov.ro/web/dizabilitate/evaluarea-in-grad-de-handicap în rubrica Criteriul medico-psihosocial de încadrare în grad de handicap. Tot pe acest site găsiți și informații despre legislația care reglementează protecția persoanelor cu handicap și încadrarea în grad de handicap: Legea 448/2006, HG 268/2007, HG 430/2008 și Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecției sociale nr. 2298/2012, dar și alte informații de interes.
Unde se depune dosarul pentru evaluarea în grad de handicap?
Dosarul pentru evaluarea în grad de handicap poate fi depus sau trimis prin poștă (scrisoare recomandată) sau prin e-mail la registratura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul de reședință.
Dosarul trebuie să conțină următoarele documente:
– cerere-tip de evaluare complexă ;
– copie de pe documentul de identitate;
– ancheta socială – se depune o cerere în acest sens la primăria localității de reședință și ancheta va fi efectuată de serviciul social specializat din cadrul primăriei potrivit modelului cadru: anexa 6 din HG 430/2008;
– adeverinţă din care să rezulte calitatea de salariat, în cazul salariaţilor, copie a deciziei de pensionare şi, respectiv, talon de pensie, în cazul pensionarilor, adeverinţă conform căreia persoana nu are niciun venit, în cazul persoanelor fără venituri;
– referat privind situaţia medicală prezentă, întocmit de medicul specialist;
– scrisoare medicală – tip de la medicul de familie, numai în situaţia primei evaluări;
– copii de pe biletele de externare, dacă este cazul;
– copii după alte documente medicale din care rezultă afecțiunea medicală în baza căreia se face încadrarea în grad de handicap (ex. – rezultate analize și investigații medicale).
Ce etape puteți parcurge până la depunerea dosarului la DGASPC?
➢ procurarea unor documente medicale:
– referatul privind situația medicală prezentă, întocmit de medicul specialist pe baza diagnosticului stabilit, referat pe care ar fi bine să îl solicitați medicului specialist imediat ce v-a fost stabilit un diagnostic care certifică o boală sau o dizabilitate ce poate fi încadrată în grad de
handicap;
– scrisoare medicală tip de la medicul de familie pe care o solicitați în baza documentelor medicale din care rezultă dizabilitatea;
– rezultate analize și investigații medicale.
➢ ancheta socială pentru care trebuie să mergeți la primăria localității unde aveti domiciliul și să solicitați realizarea acesteia în vederea încadrării în grad de handicap.
Drepturi și facilități ale persoanelor cu dizabilități
După încadrarea în grad de handicap persoanele cu dizabilități beneficiază, potrivit Legii nr. 448/2006 cu modificările și completările ulterioare, de anumite prestații sociale,drepturi și facilități, în funcție de gradul de handicap, după cum urmează:
ADULTUL CU HANDICAP GRAV
Persoana adultă cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, în baza evaluării socio-psiho-medicale.
➢ prestaţii sociale (se acordă începând cu luna următoare celei în care persoana a fost încadrată în grad de handicap):
– indemnizație lunară, în cuantum de 463 lei (70% din indicatorul social de referinţă, începând cu 01.03.2024);
– buget personal complementar lunar, în cuantum de 199 lei ( 30% din indicatorul social de referinţă, începând cu 01.03.2024);
– indemnizaţie de însotitor, în cuantum de 2086 lei (începând cu 01.01.2024) sau angajare asistent personal;
➢ facilități (acordate prin DGASPC –ul din județul de resedință, cu data de 1 ale lunii următoare depunerii solicitării scrise, pe cale electronică sau la sediul instituției):
– legitimație pentru dizabilitate – valabilă si recunoscută pe întreg teritoriul României;
– opțiune între gratuitatea transportului interurban (feroviar, rutier sau naval pentru transport fluvial) pentru 24 călătorii pe an calendaristic sau decont carburant pentru autoturismul aflat în proprietatea persoanei cu handicap, a însoțitorului, familiei sau asistentul personal al acesteia în limita de 1.500 lei anual;
– gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul;
– card european de dizabilitate – dă dreptul persoanelor cu dizabilități la acces gratuit la evenimente culturale, sportive și de petrecere a timpului liber, detalii pe www.dizab.eurocard.gov.ro;
– scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, pentru autoturismele aflate în proprietatea persoanelor cu handicap, precum și pentru însoțitorii sau asistenții personali ai acestora, dupa caz – rovinieta se eliberează cu valabilitate anuală- scutirea se aplica pentru un singur autoturism deținut de persoanele îndreptățite;
– suportarea dobânzii pentru creditul contractat pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe, conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 euro, iar restituirea să nu depăşească 10 ani; în situaţia achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netrasferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani;
– suportarea dobânzii pentru creditul contractat pentru tehnologii asistive şi de acces, cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 10 ani.
➢ alte faciltăți:
• loc gratuit de parcare de resedință prin serviciul asistenta socială din cadrul primăriei din localitatea de resedință;
• card-legitimaţie pentru locurile gratuite de parcare în locuri publice special amenajate pentru persoanele cu dizabilități; eliberarea cardurilor se face de către autorităţile administraţiei publice locale;
• asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care nu au figurat ca asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate (eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din județul unde aveți resedința);
• asistenţă medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
• dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în contractul-cadru – detalii la Casa de Asigurări de Sănătate;
• 12 tichete în vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare pentru terapia bazată pe recuperare medicală sau kinetoterapie, în funcţie de diagnosticul principal şi de fiecare dizabilitate;
• servicii gratuite de cazare şi masă şi pentru însoţitorul adultului cu handicap grav în unităţile sanitare cu paturi, sanatorii şi staţiuni balneare, la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist;
• scutirea de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale şi care sunt în folosinţa acestor persoane;
• beneficiu pentru locuire, în condiţiile legii;
• un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare şi integrare socială şi a recomandării medicului de familie sau a medicului specialist – detalii la Casa Județeană de Pensii;
• reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă la cantinele și căminele studențești (valabil pentru studenții cu handicap, pe bază de cerere);
• acces la orice formă de educație, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap și nevoile educaționale;
• persoanele încadrate în grad de handicap grav, cu vârstă activă de muncă, care urmează programe de pregătire pentru muncă sau de angajare asistată sau activităţi de instruire, dezvoltare personală sau perfecţionare a abilităţilor în cadrul atelierelor protejate pot beneficia, pe baza unei evaluări individuale, de un stimulent de inserţie pe piaţa muncii, acordat la cerere, pe perioadă determinată, indiferent de venituri;
• reducerea vârstei standard de pensionare, în condițiile legii, pentru persoanele aflate în campul muncii.
ADULTUL CU HANDICAP ACCENTUAT
➢ prestaţii sociale (se acordă începând cu luna următoare celei în care persoana a fost încadrată în grad de handicap):
– indemnizație lunară, în cuantum de 350 lei (55% din indicatorul social de referinţă, începând cu 01.03.2024);
– buget personal complementar lunar, în cuantum de 146 lei ( 22% din indicatorulsocial de referinţă, începând cu 01.03.2024).
➢ facilități (se acordă de la DGASPC Argeș cu data de 1 ale lunii următoare depunerii solicitării scrise pe cale electronică sau la sediul instituției):
– legitimaţie transport urban de suprafață – valabilă și recunoscută pe întreg teritoriul României;
– opțiune între gratuitatea transportului interurban (feroviar, rutier sau naval pentru transport fluvial) pentru 12 călătorii pe an calendaristic sau decont carburant pentru autoturismul aflat în proprietatea persoanei cu handicap, a însoțitorului, familiei sau asistentul personal al acesteia în limita de 750 lei anual;
– legitimație pentru dizabilitate – valabilă și recunoscută pe întreg teritoriul României;
– card european de dizabilitate – dă dreptul persoanelor cu dizabilități la acces gratuit la evenimente culturale, sportive și de petrecere a timpului liber, detalii pe www.dizab.eurocard.gov.ro;
– scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, pentru autoturismele aflate în proprietatea persoanelor cu handicap, dupa caz – rovinieta se eliberează cu valabilitate anuală- scutirea se aplica pentru un singur autoturism deținut de persoanele îndreptățite;
– suportarea dobânzii pentru creditul contractat pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe, conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 euro, iar restituirea să nu depăşească 10 ani; în situaţia achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netrasferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani;
– suportarea dobânzii pentru creditul contractat pentru tehnologii asistive şi de acces, cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 10 ani.
➢ alte faciltăți:
• loc gratuit de parcare de resedință prin serviciul asistență socială din cadrul primăriei din localitatea de resedință;
• card-legitimaţie pentru locurile gratuite de parcare în locuri publice special amenajate pentru persoanele cu dizabilități; eliberarea cardurilor se face de către autorităţile administraţiei publice locale;
• asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care nu au figurat ca asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate (eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din județul unde aveți resedința);
• asistenţă medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
• dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în contractul-cadru – detalii la Casa de Asigurări de Sănătate;
• 6 tichete în vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare pentru terapia bazată pe recuperare medicală sau kinetoterapie, în funcţie de diagnosticul principal şi de fiecare dizabilitate;
• servicii gratuite de cazare şi masă şi pentru însoţitorul adultului cu handicap accentuat în unităţile sanitare cu paturi, sanatorii şi staţiuni balneare, la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist;
• scutirea de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale şi care sunt în folosinţa acestor persoane;
• beneficiu pentru locuire, în condiţiile legii;
• un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare şi integrare socială şi a recomandării medicului de familie sau a medicului specialist – detalii la Casa Județeană de Pensii;
• reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă la cantinele și căminele studențești (valabil pentru studenții cu handicap, pe bază de cerere);
• acces la orice formă de educație, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap și nevoile educaționale;
• persoanele încadrate în grad de handicap accentuat, cu vârstă activă de muncă, care urmează programe de pregătire pentru muncă sau de angajare asistată sau activităţi de instruire, dezvoltare personală sau perfecţionare a abilităţilor în cadrul atelierelor protejate pot beneficia, pe baza unei evaluări individuale, de un stimulent de inserţie pe piaţa muncii, acordat la cerere, pe perioadă determinată, indiferent de venituri;
• reducerea vârstei standard de pensionare, în condițiile legii, pentru persoanele aflate în câmpul muncii.
ADULTUL CU HANDICAP MEDIU
➢ prestaţii sociale (se acordă începând cu luna următoare celei în care persoana a fost încadrată în grad de handicap):
– buget personal complementar lunar, în cuantum de 80 lei ( 12% din indicatorul social de referinţă, începând cu 01.03.2024);
➢ facilități (se acordă de la DGASPC Argeș cu data de 1 ale lunii următoare depunerii solicitării scrise pe cale electronică sau la sediul instituției):
– legitimație pentru dizabilitate – valabilă si recunoscută pe întreg teritoriul României;
– card european de dizabilitate – dă dreptul persoanelor cu dizabilități la acces gratuit la evenimente culturale, sportive si de petrecere a timpului liber, detalii pe www.dizab.eurocard.gov.ro;
– scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, pentru autoturismele aflate în proprietatea persoanelor cu handicap – rovinieta se eliberează cu valabilitate anuală – scutirea se aplica pentru un singur autoturism deținut.
➢ alte facilități:
• loc gratuit de parcare de resedință prin serviciul asistență socială din cadrul primăriei din localitatea de resedință;
• card-legitimaţie pentru locurile gratuite de parcare în locuri publice special amenajate pentru persoanele cu dizabilități; eliberarea cardurilor se face de către autorităţile administraţiei publice locale;
• asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care nu au figurat ca asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate (eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din județul unde aveți resedința);
• asistenţă medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru-medicul de familie/medicul specialist;
• dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în contractul-cadru – detalii la Casa de Asigurări de Sănătate;
• un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare şi integrare socială şi a recomandării medicului de familie sau a medicului specialist – detalii la Casa Județeană de Pensii;
• beneficiu pentru locuire, în condiţiile legii;
• acces la orice formă de educație, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap și nevoile educaționale;
• persoanele încadrate în grad de handicap mediu, cu vârstă activă de muncă, care urmează programe de pregătire pentru muncă sau de angajare asistată sau activităţi de instruire, dezvoltare personală sau perfecţionare a abilităţilor în cadrul atelierelor protejate pot beneficia, pe baza unei evaluări individuale, de un stimulent de inserţie pe piaţa muncii, acordat la cerere, pe perioadă determinată, indiferent de venituri;
• reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă la cantinele și căminele studențești (valabil pentru studenții cu handicap, pe bază de cerere);
• reducerea varstei standard de pensionare, în condițiile legii, pentru persoanele aflate în campul muncii.
De asemenea, persoanele adulte cu dizabilități, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap, beneficiază de o serie de fiscalități fiscale (scutire de la plata impozitului pe venit, de la plata impozitului pe clădire /teren/ mijloc de transport ). Pentru a beneficia de aceste facilități va trebui să vă adresați Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Casei Județene de Pensii, primăriei din localitatea de domiciliu, după caz.


