Astăzi, la sediul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Argeș, oricine își putea rezolva treaba în maxim 10 minute. O situație cu totul diferită față de a doua parte a săptămânii trecute când, după zile întregi de libere în sistemul bugetar, argeșenii s-au îngrămădit pentru preschimbarea permiselor sau obținerea numerelor provizorii.
Astăzi, la orele prânzului, la sediul DRPCIV Argeș se aflau doar câțiva argeșeni, care veniseră, în special, pentru obținerea unor numere provizorii.
,,Îmi mai iau un set de numere roșii, al treilea, deoarece câteva săptămâni vor fi cozi de nedescris aici, am o grămadă de cunoștințe care abia așteaptă 1 februarie, să își înmatriculeze mașinile fără a plăti timbrul de mediu. Așa, dacă mai pot circula cu numere roșii o lună, nu o să mai apuc aglomerația aia peste două-trei săptămâni,” ne spunea, astăzi, un cetățean.
De mâine, românii își pot înmatricula mașinile fără a mai fi nevoiți să achite timbrul de mediu. Nu mai puțin de 15.000 de argeșeni își vor înmatricula mașinile, care acum au numere roșii, în următoarea perioadă, ceea ce va crea cozi de nedescris la DRPCIV.
Iată cum vede Instituția Prefectului situația creată:
ELIMINAREA TIMBRULUI DE MEDIU
– dupa cum stiti, incepand cu data de 1 februarie a.c., prin intrarea in vigoare a Legii nr.1/2017 se elimina timbrul de mediu ce se achita pentru inmatricularea vehiculelor;
– noi estimam ca incepand de maine, 1 februarie a.c, vom avea un aflux de cetateni la ghisee in vederea inmatricularii definitive a vehiculelor;
– din datele si informatiile pe care le detinem vor fi in jur de 10.000 de persoane care vor veni sa-si inmatriculeze definitiv masinile; este vorba de cele aduse din strainatate pentru care s-au emis deja numere provizorii de circulatie;
– la acestea se adauga alte persoane (peste 5000) care vor veni sa-si inmatriculeze definitiv masinile inmatriculate in Bulgaria sau cele care au cumparat masini in ultimii ani, iar acestea au ramas inmaticulate pe numele vanzatorului;
– la aceasta problema se adauga numarul mare de cetateni care vin sa-si preschimbe permisele de conducere (cca 300 pe zi) ; aici avem un numar mare de persoane intrucat acum 20 de ani, incepand cu 1996-1997 , fostele carnete de conducere au fost inlocuite cu permisele plastifiate in formatul actual;
– in aceste conditii am luat mai multe masuri pentru a evita aglomerarea si cozile de la ghisee;
– astfel, ghiseul de programare pentru examinare si solicitare de obtinere a permisului de conducere a fost mutat in zona salii de examinare, intrarea facandu-se dinspre cladirea BCR;
– in acesta situatie am castigat un ghiseu care va deservi activitatea de la preschimbare permise de conducere( in total avem acum 3 ghisee);
– de asemenea, astazi am finalizat montarea unui sistem electronic de atribuire bonuri de ordine, ce va fi functional de maine, asa incat sa evitam cozile inutile de la ghisee;
– in plus, lucratorii Serviciului vor ramane si dupa program pana vor solutiona toate cererile cetatenilor primite in acea zi;
– desi vom avea zilnic intre 1200- 1500 de oameni la ghisee, speram ca toate aceste masuri sa contribuie la evitarea aglomeratiei din zona de relatii cu publicul a Serviciului si sa facem fata acestei situatii;


