Reportaj de Mihail Soare
Dacă aş fi fost întrebat acum 10 zile depre Alibunar, cel mai probabil aş fi ridicat din umeri. Astăzi ştiu că în această localitate aparţinând districtului Banatului de Sud din Voivodina (la 110 km de Timişoara şi 70 de km de vama Naideş), care are o populaţie de vreo trei mii şi ceva de oameni, trăiesc într-o armonie exemplară alături de slovaci, maghiari, macedoneni sau sârbi şi aproape o mie de români. S-ar fi cuvenit să scriu români cu R mare şi citind cele de mai jos veţi înţelege de ce. Primii români (vreo 14 familii) s-ar fi aşezat aici, venind din Carlavaş, Borlova şi Caransebeş prin 1551.
Şi-au construit propria biserică în 1897, iar în 1904 au fondat Societatea Astra pentru problemele culturale ale românilor din Alibunar. În 1920, la primele alegeri din Regatul Sârbilor, croaţilor şi slovenilor, românii nu au avut drept de vot, iar în perioada reformei agrare (1919 – 1921) din cele 307 jugere de pământ împărţite niciunul dintre ele nu a revenit vreunui român. Aceste piedici i-au determinat ca în anul 1923 să înfiinţeze Partidul Român, care avea ca obiectiv afirmarea drepturilor naţionale, culturale şi sociale ale românilor. În Alibunar se joacă teatru în limba română din 1936, în prezent existând mai multe trupe de amatori în satele Seleuş, Nicolinţ, Straja sau Coştei care periodic se întrec în concursuri sau festivaluri de profil cu o pasiune întâlnită nicăieri altundeva.
Zilele trecute, nu fără ceva strângere de inimă, am onorat o invitaţie venită din partea a doi români din Alibunar. Nu era un festival de teatru sau de poezie, ci o manifestare dedicată iubitorilor de pescuit şi gastronomie pescărească aflată la cea de-a douăzecişiopta ediţie (!) Gazdele noastre au fost remarcabilii Remus Berlovan, preşedintele Asociaţiei Respect, şi Laurian Duluj, iubitor de teatru, coordonator de proiecte şi promotor cultural, cei care, n-am nicio îndoială, îmi vor rămâne prieteni pentru totdeauna. În seara zilei de sâmbătă, într-un mic crâng aflat în vecinătatea unui canal de la marginea satului Janošik, paisprezece echipe de bucătari slovaci, sârbi, români şi maghiari s-au întrecut în concursul de gătit ciorbă de peşte. În dimineaţa aceleiaşi zile, mai mulţi copii participaseră la concursul de pescuit, desfăşurat pe canalul pomenit mai sus, absolut toţi primind premii de la organizatori.
În cea de-a doua zi, vedetele întrecerii au fost seniorii, intrând la standuri zece echipe de câte trei pescari, dintre care una din România, restul fiind formate din localnici. Sunt total neimportante numele câştigătorilor sau premiile puse în joc, dar extrem de importantă este lecţia de ospitalitate, prietenie, generozitate şi solidaritate oferită. Am găsit nişte suflete calde, de români adevăraţi, modeşti şi demni, pentru care patriotismul nu este, cum se întâmplă pe la noi, doar o vorbă în vântul campaniilor electorale. Laurian şi Remus îşi doreau ca la Campionatul European de handbal feminin din Serbia, care se va desfăşura în perioada 4-16 decembrie, din cei patru mii de spectatori care vor umple tribunele sălii din Vrşeţ, unde va juca echipa noastră, să fie două-trei mii de români.
Şi aveau temerea întemeiată că autorităţile române de la consulat şi ambasadă, ca în multe alte dăţi, nu se vor implica în acest demers al lor, problema principală fiind procurarea biletelor, mobilizarea şi organizarea impresionantei galerii căzând în sarcina inimoşilor noştri prieteni. Manifestarea la care am avut bucuria să iau parte a rămas doar o manifestare a comunităţii, nefiind confiscată politic aşa cum se face îndeobşte pe la noi, unde aproape orice primar, cu dosare sau fără, cu sau fără buclă, ar fi tras cu lopata spuza pe turta partidului său. Şi chiar dacă primăria locală a finanţat o parte din bugetul evenimentului, desfăşurat sub sloganul „Totul pentru peşte”, niciun picior de oficial local nu a călcat pe acolo.
Fotografiile sunt sugestive (atât cât pot şi ele) pentru extraordinara atmosferă creată de aceşti minunaţi locuitori ai micului Turn Babel de la Alibunar. Iată mai jos şi alte instantanee din Alibunar:
