Astăzi a fost Ziua Animalelor fără Stăpân. La Pitești a fost organizată o demenonstarție care și-a dorit să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă patrupedele, dar și societatea datorită acestora. În „sprijinul” animalelor, la eveniment au participat și câțiva cățeluși de rasă. Militanții au cerut în locul eutanasierii sterilizare, vaccinare și adopție, punctând că aceste două soluții sunt preferate de întreaga Europă. “Până la urmă este ceva trist și anormal să existe câini în stradă. Anormal și pentru noi ca societate dar și pentru animale în sine. Am vrut să responsabilizăm toți factorii de decizie, inclusiv cetățeanul de obișnuit.”, a declarat unul dintre organizatori. Cu toate acestea, Piteștiul este un rai al animalelor fără stăpân, centrul orașului este plin de astfel de patrupede, iar în parcuri sau în Pădurea Trivale nu te poți plimba sau alerga fără griji. Toate acestea nu se întîmplă neapărat datorită lipsei de reacție a muncipalității, ci din cauza inexistenței unui cadru legal care să reglementeze ceva strict în acest domeniu. De această problemă se lovesc edilii din întreaga țară iar la Urgențe ajung din ce în ce mai mulți oameni mușcați de câini.
Manifest de Ziua Animalelor fără Stăpân
Un comentariu



