Antrenorul galben-verzilor, Marian Pană s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi, dar spune că cele două goluri primite au fost încasate destul de ușor.„Am făcut un meci bun, dar e pentru a nu ştiu câta oară când vin în faţa dumneavoastră şi spun aceleaşi lucruri. Avem ocazii, ajungem în faţa porţii, dar acolo nu avem omul care să marcheze. Nu suntem în stare să facem acest lucru pentru că nu avem acel atacant de careu. Am încercat cu aducerea lui Voiculeţ. Dar cam degeaba până la urmă. A fost faza de la Vaslui când am avut penalty, iar pe Ionescu l-a apucat miştoul şi creaţia când noi suntem în foame de puncte și nu avem o situație tocmai de lăudat. Chiar nu am ce să le reproşez băieţilor, pentru că Rapid ne-a bătut pe două greşeli ale noastre. Am primit un gol când nici nu eram bine puţi în teren şi al doilea la o fază la care noi nu am avut acea şmecherie, experiență de fotbalist. Cred că meritam şi noi un punct, dar din păcate trec etapele şi noi mai acumulăm nimic.”, a punctat Pană.
Marian Pană: „Nu avem om de gol!”
Niciun comentariu


