Pe data de 9 mai România sărbătorește proclamarea independenței sau cel puțin așa ar trebui. Astăzi ne confruntăm tot mai des cu minimalizarea importanței acestei date și cu accentuarea altor semnificații ale zilei de 9 mai, cum ar fi semnarea capitulării Germaniei în urma înfrângerii în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Nu negăm identitatea europeană pe care o avem, dar nu trebuie să uităm că suntem în primul rând suntem români!Data de 10 mai are de asemenea o deosebită importanță în istoria României. În 1866, pe 10 mai principele Carol I era înscăunat, iar 11 ani mai târziu, cu ocazia aniversării urcării sale pe tron Carol I semna proclamarea independenței Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești față de Imperiul Otoman. Tot această dată are loc ridicarea țării la cel mai înalt rang, numindu-se începând cu 10 mai 1881 Regatul României.
Noua Dreaptă atrage atenția că în momentul de față, ziua în care România și-a proclamat independența nu este considerată sărbătoare națională. De-a lungul istoriei post-comuniste, mai multe inițiative legislative pentru recunoașterea oficială a acestui eveniment au fost respinse rând pe rând în Parlament, aducându-se astfel un afront asupra istoriei și culturii românești.
Atât ziua de 9 mai cât și cea de 10 mai sunt extrem de importante pentru România și nu trebuie să uităm că fără aceste două date, evenimente precum Marea Unire de la 1918 ar fi întâmpinat mari probleme, ba chiar existența unui stat român în mileniul al treilea ar fi fost pusă sub semnul întrebării. Trăiască România Liberă și Independentă!



Bravo camarazilor de Arges, pt clarificarea si lamurirea istoriei…din pacate multi asculta manele si stiri de scandal, ca este mai usor sa nu iti folosesti inteligenta, macar daca nu pot citi o carte, exista internetul unde se pot gasi date reale, filme de toate genurile , asa macar pt cultura generala…….dar indolenta si lenea sint mari…mai mari decit casa poporului…..macar voi mai faceti ceva…..BRAVO inca o data din Vietnam si va sustiu mereu…cu bine Petre