Patru comune argeşene vor primi bani de la Ministerul Mediului şi Pădurilor pentru realizarea unor parcuri, fiind vorba despre aproape 2,5 milioane de lei. Beneficiarele vor fi comunele Bradu, Vlădeşti, Albeşti de Muscel şi Ungheni. Sumele vor fi distribuite după cum urmează: Ungheni va primi un milion de lei, Vlădeşti, 1.064.000 de lei, Albeştii de Muscel, 497.000 lei, iar comuna Bradu va avea de cheltuit 900.000 de lei.
Banii sunt pe drum
Primarii din cele patru localităţi deja şi-au ales locul unde vor face parcurile. La Bradu, spre exemplu, parcul va fi un loc de agrement în jurul lacului de pe malul râului Neajlov, cu băncuţe, locuri de joacă pentru copii, trotuare şi alei, iar pe lac vor fi duse bărcuţe. La Vlădeşti s-a ales locul şi se aşteaptă semnarea contractului, cel mai probabil primele lucrări urmând să înceapă la toamnă
Bani şi pentru parcurile din oraşe
De asemenea, la finalul anului 2009, trei oraşe au primit bani pentru amenajarea unor astfel de parcuri, prin programul „Programului Naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi”: Curtea de Argeş, care a primit cea mai mare sumă, de 1.400.000 de lei, Costeşti, cu o finanţare de 997.304 lei şi Câmpulung, cu 1.160.000 de lei.



