”Toate minciunile și poveștile pe care le-ați văzut de stăteați aseară să pândiți avioane private care urmau să vină din Lună, note de plată despre ceva, cel puțin toți cei care mă cunosc de 40 de ani știu că nu beau whisky, poate alți președinți, nu eu. Toate aceste lucruri fac parte dintr-un scenariu care s-a construit. De când domnul Turcescu s-a deconspirat a rămas doar domnul Rareș Bogdan ofițer acoperit care prezintă aceste lucruri”, a spus premierul azi, sugerând că nota de plată postată, acum trei seri pe pagina de socializare a unui român care lucrează ca barman în clubul Cavalli din Dubai este o făcătură a vreunei ,,aginturi’’.
Fără a mă întreba prea mult despre posibilele surse ale elucubraţiilor premierului, am de scris doar câteva lucruri, pentru ca ai noştri cititori să îşi dea seama despre profilul psihologic al şefului guvernului:
1.Amon Mircea nu este un cont fictiv de Facebook creat de serviciile secrete, aşa cum susţine mitomanul, ci al unui prieten. Barmanul cu pricina a locuit cu subsemnatul, o bună perioadă, în aceeaşi cameră de cămin studenţesc, în urmă cu ani buni. Aş publica şi aici poze cu Mircea şi cu mine, însă nu am acceptul acestuia.
2.Domnule Ponta, acel om despre care dumneavoastră spuneţi că este o ,,ficţiune’’, a lucrat cinstit, ca barman, ca orice, în Bucureşti, în Piteşti, apoi în Sibiu. Pentru că România nu este tocmai o ţară propice pentru a te realiza prin muncă cinstită, acest om a ales să plece la mii de kilometri de casă, pentru a se putea întreţine pe sine şi familia sa.
3. Domnule Ponta, mai cunoaştem pe unul, de acum 25 de ani, care spunea că aginturili străine îi vor răul. Şi nu a sfârşit-o bine! Păstrând proporţia, cred că şi dumneavoastră vă trăiţi ultimele zile la Palatul Victoria.
4.Spuneţi că nu beţi whisky… De când v-aţi lăsat? Avem martori câţiva pesedişti de vază din Argeş care ne-au relatat o întâmplare de pe vremea când dumneavoastră eraţi lider TSD. După o serie de chefuri, care au avut loc la Vila Florica din Ştefăneşti-Argeş, aşa cum numai pesediştii ştiu să facă, dumneavoastră aţi rămas dator la cârciumă în jur de 80 de milioane. A trebuit ca presa locală să urle, ca apoi Nicolescu şi compania să vă plătească şpriţul.


