Autorităţile locale din Mioveni anunţă că începând cu data de 27 octombrie, se pot depune cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere tip însoţite de actele doveditoare- pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, lemne sau energie electrică, conform O.U.G nr. 70/2011, pentru perioada sezonului rece noiembrie 2014 – martie 2015, şi recomandă ca cei care întocmesc aceste dosare să fie foarte atenţi la condiţiile de acordare a subvenţiilor
.
Cererea se depune o singură dată pentru toată perioada de acordare a ajutorului de încălzire; în cazul depunerii cererii în altă lună, după lunile octombrie-noiembrie, titularul intră în drept pe perioada care a rămas până în luna martie, inclusiv ajutorul poate fi modificat sau încetat, în funcţie de modificările din familie sau ale veniturilor lunare.


