BCM Piteşti a cedat runda trecută un nou joc în campionatul Ligii Naţionale de baschet masculin. Elevii lui Tudor Costescu s-au recunoscut învinşi cu 71-95, de BCM Târgu Mureş în urma unei partidde întreruptă aproape o oră datorită unei probleme la panoul electric. Directorul tehnic al echipei, George Ziguli este convins că sezonul viitor nu vor mai fi repetate greşelile de acum. Acesta recunoaşte că băieţii au avut şi mult ghinion. „Cred că am avut un debut de meci în care am jucat foarte bine şi chiar ne-am ridicat la nivelul adversarilor noştri. Noi am avut nişte probleme de ordin medical destul de serioase şi mă refer la Barac, Popovic şi Neguţ. Aceşti trei oameni chiar şi în zilele lor proaste tot marchează măcar 30 de puncte, aşa că fără cei trei este foarte greu să nu ai contraatac la echipă, să nu ai un aruncător de la distanţă sau doi fundşai foarte buni. Am încercat chiar şi aşa să ne ridicăm la nivelul adversarilor, şi cred că în mare parte am cam reuşit. Oricum, dacă aveam tot lotul valid cred că am fi putut obţine mai mult de la acest meci şi de la aest sezon”, a punctat George Ziguli, directorul tehnic al echipei BCM Piteşti.
Regrete pentru BCM Piteşti
Niciun comentariu


