Alexandru Vlad, Athena Jilavu
De când lumea a început să evolueze şi să se ierarhizeze, diferenţele pe plan material ale oamenilor au făcut în aşa fel încât unii să aibă prea mult iar alţii deloc. Exact aşa se întâmplă şi în cazul elevilor din aceste zile, o parte din ei au prea mult şi se distrează venind la şcoală cu maşini scumpe, iar alţii de abia îşi permit naveta zilnică pentru a putea absolvi măcar douăsprezece clase.
Nu este vina nimănui, nimeni nu îşi alege familia în care se naşte şi creşte, totul se bazează pe diferenţele sociale ale acestora şi pe ceea ce părinţii reuşesc sau nu să transmită mai departe odraslelor.
Cristina P., elevă la Liceul Armand Călinescudin Piteşti, are 18 ani şi conduce mai mereu automobilul marca Citroen C3, pentru a parcurge cei 2-3 kilometrii până la liceu, fără grija îmbulzelii zilnice din autobuze, beneficiind astfel de confortul drumului.
La fel şi Valentin Giovani, alt preferat al sorţii, care conduce Volkswagen-ul personal, cadou din partea părinţilor cu ocazia majoratului. Băiatul este elev la Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu.
La polul opus se află printre mulţi alţii doi elevi de la Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi”, copii ale căror familii au un buget foarte redus şi de abia îşi pot permite naveta din comunele în care locuiesc.
Unul dintre ei este Daniel Panaitescu, din Costeşti. Băiatul provine dintr-o familie cu patru copii, unde doar tatăl are un loc de muncă. Costul navetei este destul de ridicat pentru venitul de 1.000 lei, atât cât are tatăl salariul, ţinând cont că pentru drumul dus-întors costurile se ridică la aproximativ 300 lei, fără să mai punem la socoteală şi banii de buzunar.
Cazurile lor nu sunt stinghere, existând în judeţul Argeş multe astfel de situaţii, uneori cazuri care nu pot nici măcar beneficia de ajutoare sociale din cauza faptului că depăşesc limita venitului pentru acordarea ajutoarelor, un venit totuşi prea mic.
Faţă de anii trecuţi, când elevii colegiilor din Piteşti ajungeau la şcoală cu maşinile personale sau ale părinţilor, acum aceştia folosesc mai mult transportul în comun din pricina lipsei de locuri de parcare din în vecinătatea liceelor. Zinca Golescu şi I.C. Brătianu sunt două licee care nu beneficiază de locuri de parcare, curtea interioară de la Brătianu fiind rezervată exclusiv profesorilor, care oricum nu se pot lăuda cu performanţele elevilor la capitolul automobile. Astfel, copii de bani gata sunt „obligaţi” să îşi lase bolizii în faţa vilelor părinţilor şi să se deplaseze cu taxiul sau, ca toţi muritorii de rând, cu autobuzul.
În schimb, în faţa liceelor Miu şi Chimie este un adevărat showroom făcut de aceşti copii favorizaţi de soartă.
Chiar dacă în Câmpulung industria este moartă de mult timp, iar locurile de muncă sunt din ce în ce mai rare şi mai prost plătite, dacă stai să te uiţi la maşinile care rulează prin urbea de la poalele Mateiaşului, nu ai crede acest lucru. De ceva timp şi curţile liceelor, dar şi parcările din apropiere sunt pline de maşini: unele, cele mai puţin de fiţe sunt ale profesorilor, iar cele mai scumpe şi mai lustruite sunt ale copiilor de bani gata.
Aşa se face că, la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din municipiu, după ce fostul director, profesorul Cristi Creţu, actual consilier local, a montat porţile ca să nu mai fie trafic prin incinta instituţiei, lucru care deranja orele de curs, acum maşinile elevilor stau pe marginea străzii.
Am încercat să aflăm cum se face diferenţa dintre cei avuţi, copii de consilieri sau directori de deconcentrate, care nu cunosc valoarea banilor, şi cei care învaţă să aibă un viitor, elevi care vin de la ţară cu autobuzul şi care încearcă să treacă neobservaţi de duduile cu fiţe şi tocuri cu mulţi cm sau domnişorii de bani gata.
„Eu stau cu chirie. Nu au părinţii mei bani să îmi ia maşină” – tânăra râde, apoi completează: „nu îmi trebuie mie maşină, eu vreau să învăţ, nu să îmi dau talente prin oraş! De-asta e făcută şcoala”, spune Ionela R.
Un tânăr care flutură cheile de la maşină, răspunde printre dinţi, în trecere: „Săracilor, n-aveţi ce să mai scrieţi!”, se urcă într-un VW golf şi pleacă cu scârţâieli.
O altă elevă, probabil dezamăgită că pe ea nu o lasă părinţii să vină la şcoală cu maşina, o critică pe o anume colegă Iulia, care, de curând, s-a pricopsit cu un carnet de şofer şi o maşină a familiei. ,,De când această duduie vine cu maşina la şcoală are un bot de 10 metri. Credeţi-mă nu îi mai ajunge nimeni cu prăjina la nas. Şi aşa era ea încrezuta şcolii, că tatăl său are o firmă de construcţii, şi alte câteva afaceri. Aa… am uitat, de curând tăticul ei a ajuns consilier local, şi ne ameninţă pe toţi că dacă o supărăm ne aranjează ea, că are toate pârghiile necesare. E o naivă. Nu conştientizează faptul că dacă pleacă la facultate, în alt oraş, aşa cum îşi doreşte, va fi un nimeni printre ceilalţi studenţi. Cine credeţi că o mai recunoaşte pe ea, de fata tatei, şi dacă mai stă aşa cu nasul pe sus şi-o ia şi peste faţă într-o secundă”, spune dezamăgită Andreea.
Reacţiile de acest gen nu le sunt necunoscute nici profesorilor, nici părinţilor, însă aceştia din urmă nu reacţionează pentru că şi ei la fel gândesc, de aici venind şi comportamentul total greşit al plozilor, iar profesorii nu mai au pârghiile necesare ca să poată lua măsurile care se impun.
