Dintr-un total de 3.328 de consilii județene, municipii, orașe și comune, 3.100 de unităţi administrativ-teritoriale au depus proiecte pentru a fi finanţate prin Programul “#Anghel_Saligny”! Valoarea totală a proiectelor depuse este de circa 137 de miliarde de lei.
Fondurile din Programul Naţional „Anghel Saligny” pot fi folosite pentru proiecte de alimentare cu apă și stații de tratare a apei, sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, drumuri publice județene, interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților; poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale, sisteme de distribuție a gazelor naturale și racordul la sistemul de transport al gazelor naturale, care au autorizație de construire valabilă, transmite Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș.