Stadionul Nicolae Dobrin a fost astăzi reomologat potrivit procedurilor legale in vigoare. Au fost prezenți reprezentanți ai Federației Române de Fotbal, ai I.S.U, Jandarmeriei, Direcției Județene pentru Sport și tineret, Clubului F.C Argeș și ai Primăriei Municipiului Pitești. Această procedură permite ca stadionul să găzduiască competiții sportive de nivel național. Amintim cu această ocazie că începand de joi, 26.07.2018 ora 18.30 și până vineri 27.07.2018 pe Stadionul Nicolae Dobrin, se desfășoară Campionatul Național de Juniori și Seniori la Atletism, la care participă 53 de cluburi cu peste 400 de sportivi legitimați.
Stadionul Nicolae Dobrin, reomologat!
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


