#Piața Prundu a devenit un adevărat focar de infecție #Cartierele mărginașe sunt deservite de autobuze de acum 40 de ani #Scările de la Smârdan se dărâmă, iar câinii vagabonzi au ajuns să terorizeze Piteștiul #Șefii de la Publitrans, în campanie electorală pro-Pendiuc #Cartierul Eremia Grigorescu tinde să devină o latrină.
Așa-zisele realizări ale ternului și eternului primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, au ajuns să fie descrise în ode, făcute de piteșteni la adresa neamului său, și în invocații de morți și dumnezei dintre cele mai plastice. În ultimele săptămâni, sute de argeșeni ne-au contactat telefonic sau la redacție, pentru a-și arăta indignarea față de modul în care este administrat orașul. Evident, peste câteva zile aceștia se vor prezenta la vot pentru a-l schimba pe acela care și-a făcut de cap 20 de ani în Pitești. Iată cele mai importante reclamații venite în ultimele zile:
#Iuliana Milică are 43 de ani și locuiește de o viață în cartierul Prundu. Aceasta este foarte supărată pe Tudor Pendiuc deoarece Piața Petrochimiștilor este lăsată în paragină. A fost chiar și în audiență la primar, însă acesta a răspuns că nu există clientelă pentru acea zonă, așa că nu se merită investit acolo. În zonă sunt două baruri, care au acoperit inclusiv spațiul verde. Aceasta mai reclamă că în acea zonă aurolacii, țiganii și bețivii își fac de cap, iar mirosul este unul pestilențial. Un alt piteștean, care locuiește în blocul B 26, tot în Prundu, este nemulțumit de același lucru. ,,Piața Petrochimiștilor a devenit un focar de infecție, un loc unde se adăpostesc aurolaci și câini maidanezi. Pendiuc a promis că rezolvă acea problemă și totul a rămas doar o promisiune. Nu ne putem odihni… Am chemat și Poliția Locală, dar sunt pe mână toți,’’ se plânge piteșteanul.
#Doru Drăghici, un alt piteștean, reclamă că zonele Războieni și Trivale sunt dezavantajate în privința transportului în comun. Astfel, pe traseele 5B și 2B circulă autobuze de acum 40 de ani, chiar dacă prețul unui bilet este enorm, 1,8 lei pentru fiecare călătorie. Elevii și studenții nu au reducere la transportul în comun, lucru care s-ar rezolva dacă vor vota schimbarea.
#Valerica Bucur este o pensionară care locuiește în cartierul Craiovei. Se plânge de faptul că scările de la Smârdan sunt distruse, iar câinii vagabonzi sunt, în acea zonă, cu sutele. În ultima perioadă, ea a fost mușcată de două ori de maidanezi, iar nepoțica ei o dată. S-a arătat încântată de soluția lui Daniel Dragomir privind reabilitarea termică și este curioasă să știe averea lui Tudor Pendiuc, despre care se știe că este foarte mare. În urmă cu câteva săptămâni, noi am prezentat, detaliat, impresionanta avere a lui Pendiuc, primul bugetar al orașului.
#Una dintre cele mai mizerabile acțiuni electorale ale lui Tudor Pendiuc a avut loc săptămâna trecută. Astfel, un șofer de la Publitrans ne-a sunat să ne spună că, zilele trecute, șefii de la societatea de transport i-au băgat pe angajați în ședință, amenințându-i cu concedierea dacă îi mai lasă pe tineri să împartă materiale electoarale ale contracandidaților lui Pendiuc, în autobuze sau stații. Acesta reclamă că, la o inspecție tehnică. Trei sferturi din autobuze nu ar corespunde. Șoferii de la Publitrans lucrează pe salarii de mizerie și pe mașini periculoase. De aceea, ne spune șoferul nostru, mulți dintre ei nu îl vor mai vota în veci pe Pendiuc.
#Un piteștean ne-a sunat să ne spună că mașinile ADP au ieșit să spele străzile din Pitești. Toate bune și frumoase, spune piteșteanul nostru, în toate țările civilizate se procedează la fel, numai că aceste mașini au fost scoase de Pendiuc, pe străzile din oraș, imediat după o ploaie de toată frumusețea!!!
#Marin Fotescu, un pensionar din Eremia Grigorescu, se plânge că administratorul asociației de proprietari Crina a aprobat construcția mai multor anexe și copertine în spațiile de parcare și trotuarele blocului P1, fără autorizație de construire. Majoritatea comercianților vând pe spațiul pietonal fără a avea case de marcat sau să aibă închiriat spațiul ocupat, care se schimbă de la o zi la alta. Mirosul a devenit unul de nesuportat, canalizarea complexului defectându-se foarte des, iar Primăria Pitești, deși a fost solicitată în dese rânduri, nu a luat niciun fel de măsură.
#Unii dintre piteștenii care ne-au contactat au și probleme sociale… Lucian Ciobănoiu de 46 de ani, are un mic handicap la piciorul drept, care îl face să merargă ajutat de un baston. Deși a lucrat foarte mulți ani ca tehnician sau inspector de curățenie în București și Pitești, acesta a rămas, de ceva timp, fără loc de muncă. Acesta reclamă firmele și instituțiile care îl discrimineayă pentru handicapul său, deși are pregătire și experiență pentru o serie de locuri de muncă. Acesta își pune întrebarea câte instituții din Argeș au angajat persoane cu dizabilități, ținând cont că există o lege privind egalitatea de șanse și non-discriminarea.


