„Comunismul îşi înscenează un suicid, ca ultimă etapă a existenţei sale pe eşichierul politic al României! După evenimentul 1989, după genocidul creat de Iliescu, prin cele 2 două mineriade trecute cu vederea si nesancţionate de nimeni, după „operaţia Cuponiada” şi jefuirea României prin Privatizarea care a dus la formarea şomerilor şi pensionarilor artificiali, creaţi în România sub Guvernul Adrian Năstase, după dispariţia PSD-ului din rândul partidelor politice din România – prin formarea alianţei politice USL- PSD-ul îşi pierde în totalitate identitatea, ca partid politic şi mai ales ca partid de stânga, de a cărui doctrină s-a îndepărtat de mult, uitând total şi definitiv de adevăratele rădăcini şi principii – puţine, atâtea câte au mai rămas ele după evenimentul 1989.
Dorinţa de putere a orbit clasa politică din România, ceea ce a mai rămas de fapt din această clasă politică, – o prelungire a comunismului perioadei ceauşiste -, incapabilă să înţeleagă evoluţia istorică a unui popor, clasă politică care se autointitulează anticomunistă, rămânând însă aceiaşi vechi comunişti care au format şi continuă să formeze „comuniştii noi”, rudele, neamurile şi apropiaţii acestora, oameni, – dacă acest cuvânt le mai poate fi adresat lor – care au adus ţara în cel mai umilitor stadiu al subdezvoltării economice şi existenţei la pragul minim al nivelului de trai în care poate trăi poporul din care s-au născut, oameni care au creat şi au acceptat genocide naţionale, au omorât semenii lor pentru păstrarea puterii şi realizarea unor interese personale şi, mai rău, poate pentru realizarea unor interese venite din afară, devenind astfel trădători ai neamului român.
Aceşti oameni au distrus România, ne-au făcut să trăim într-o lume mizerabilă, plină de umilinţă şi lipsuri, plină de „câini maidanezi” – adevăraţi stăpâni şi beneficiari ai bunurilor României – ne-au făcut ca în perioada lor să naştem copiii noştri, într-un mediu viciat, copii care nu au învăţat niciodată ce este cultura şi istoria României, copii care învaţă la scoli prostituţia şi sexul sub educaţia acestui regim.
Ce ai făcut din ţara aceasta, tovarăşe Iliescu, cu ce ţi-a greşit poporul român pentru a suferi blestemele tale?
De ce ai distrus România, tovarăşe Năstase, prin ştergerea de pe harta economică a oricărei forme de realizare industrial-agrară prin privatizarea care a mai adus după sine şi şomerii şi pensionarii artificiali ai României?
Oare aceste lucruri reprezintă intenţiile prin care aţi vrut să demonstraţi sentimentele voastre de „ură şi scârbă” contra comunismului în care aţi trăit?
Dacă acestea sunt adevăratele motive pentru care aţi făcut aceste lucruri, poporul roman vă felicită şi, ca rezultat, v-a votat din nou – aţi reuşit pe deplin să ştergeţi tot ceea ce v-a lăsat moştenire acel „comunism” pe care astăzi „îl uraţi îmbrăţişându-l”, aţi şters tot vechiul din România, nu mai există nimic – industrie, agricultură, istorie, cultură, artă, educaţie – aţi şters până şi bunul simţ al oamenilor şi, ceea ce este şi mai rău, le-aţi şters memoria înlocuind-o cu îndoctrinarea făcută prin presa şi televiziunea voastră, aşa cum vreţi voi să fie supuşii voştri.
Aveţi regrete, aveţi coşmaruri, tovarăşi? După cum v-aţi manifestat până astăzi, departe de voi aceste sentimente, căci sunteţi „puternici”, nu-i aşa? Şi totuşi subconştientul lucrează, dragii mei tovarăşi! Pe ici, pe colo, se mai trezeşte o conştiinţă, o remuşcare, chiar dacă aceste sentimente se trezesc din mândrie şi regrete.
Oare încercarea de suicid a lui Adrian Năstase să aibă vreo legătură cu aceste lucruri? Sincer, nu cred, dar voi încerca să explic câteva lucruri care s-ar putea să-mi dea dreptate.
Adrian Năstase a fost şi este un om inteligent, un intelectual în adevăratul sens al cuvântului. Mie, personal, mi s-a parul – până la momentul evenimentului – şi un om echilibrat, chiar prea echilibrat. Nu a suferit niciodată de mania puterii sau a conducerii în masă. Obsesiile lui s-au rezumat la două trăsături umane – de altfel, perfect explicabile -, concluzionate prin: 1. mania personalităţii şi 2. dorinţa averii. Îmbinate, cele două obsesii au făcut şi au dat posibilitatea exprimării răului şi egoismului din Adrian Năstase!
Dorinţa averii nu trebuie privită ca un sentiment de aviditate, chiar dacă, în anumite ocazii, poate fi exprimată şi sub această definiţie. Sunt convins că Adrian Năstase îşi dorea averea, născută din existenţa sa, căci el însuşi era un adept, un fan, un mare iubitor de frumos, un estetician! Îi plăcea să aibă, să deţină, să fie al său ceea ce este mai frumos! Îi plăcea arta, literatura, pictura şi tot ceea ce este de valoare din acest punct de vedere! Toate aceste lucruri costă şi sunt scumpe: un om sărman nu poate să strângă într-o viaţă tot ceea ce ar vrea să aibă lângă el fără sacrificii! Numai prin personalitatea sa, Adrian Năstase a reuşit să ajungă la ceea ce ar fi vrut să obţină în viaţă. Şi acest lucru l-a înţeles atunci când Iliescu l-a atras în politică! A înţeles că aici personalitatea lui îl va putea ajuta să ajungă acolo unde vrea. Aşa s-a născut omul politic Adrian Năstase. Cine cunoaşte evoluţia legăturii politice Iliescu – Năstase îmi va da dreptate. Năstase reprezintă o victimă a sistemului comunist creat şi întreţinut de Iliescu în România, aşa cum, din păcate, mai sunt încă foarte mulţi USL-işti – din fostul PSD – menţionând cu cel mai mare regret că din această categorie fac parte şi tineri ca Victor Ponta, moştenitorul direct şi incontestabil al tuturor „calităţilor” preluate în mod deosebit de la Iliescu (predominând dorinţa de putere) şi Năstase pe care încearcă să-l copieze, ceea ce nu va reuşi niciodată, departe de a prelua măcar părţile bune pe care acesta le are sau le-a avut.
Prin gestul său, Adrian Năstase a copiat şi a exprimat în totalitate punctul de vederea al PSD: înfiinţarea USL reprezintă încercarea de sinucidere a PSD pentru supravieţuirea, sub orice formă, a comunismului în România, profitând de un partid fără preşedinte – PNL – şi un partid comunist – PC – care nu ar fi putut să se afirme sub altă formă.
Poate aceasta renunţare a PSD-ului la propria-i identitate a influenţat psihologia şi aşa dărâmată a celui care şi-a realizat idealurile prin credinţa într-o doctrină care s-a prăbuşit odată cu încercarea de suicid a idealului în care Adrian Năstase a crezut: doctrina pentru care personalitatea lui a fost ştearsă de două ori: o dată prin conştientizarea rezultatului obţinut în perioada mandatului ca premier al României şi a doua oară prin renunţarea la însăşi partidul sau la identitatea sa ca partid, neputând să înţeleagă în mentalitatea lui ca iubitor a ceea ce este frumos urgia împerecherii intre o hienă, un sconcs şi un alt rezultat al unei împerecheri, ceva între iepure şi viperă.
Dacă Adrian Năstase însă ar fi suferit un accident de maşină, sau ceva care ar fi putut să-i cauzeze moartea, m-ar fi întristat şi l-aş fi regretat ca om.
Prin gestul pe care l-a făcut, însă, acesta a dovedit slăbiciunea unui sistem la care s-a „dedat” cu bună ştiinţă, care i-a influenţat şi dirijat viaţa. Viata unui om care ar fi putut folosi lui însuşi, familiei lui şi, de ce nu, poate unei naţiuni! Aşa, însă, a fost o viaţă trăită degeaba, fără niciun rezultat pozitiv – din contra, cu mari greutăţi şi rele create neamului în care s-a născut, create lui şi familiei lui pe care am convingerea că, în felul lui, a iubit-o şi respectat-o. A iubit-o însă numai pentru el. Acesta a fost rodul educaţiei comuniste, aceasta a fost educaţia lui Iliescu, aceasta este educaţia care prezintă pericolul de a domina România şi în următoarea perioadă, atât timp cât comuniştii vor fi la putere în România.
Astăzi, mai mult ca oricând, un om normal, un om cu toate aptitudinile şi posibilităţile de dezvoltare înspre înclinaţiile pozitive ale cuvântului, poate ajunge oricând în situaţia lui Adrian Năstase.
Manipularea în România este principalul factor de cangrenă, pe care comuniştii o răspândesc în acest mediu atât de labil şi penetrant, creat pe fondul umilinţei, al dezinformării şi inculturii în care a trăit şi care a fost inoculată acestui popor.
Iar dacă acest rău nu va fi rupt din rădăcini, odată pentru totdeauna, poporul român va ajunge să confunde realitatea cu adevărul. Va ajunge să confunde umilinţa cu drepturile, democraţia cu impunerea şi cenzura, răul cu binele, dorinţa cu necesitatea şi chiar familia cu bordelul care tinde să reprezinte o fază normală a comunismului. Chiar dacă va supravieţui, Adrian Năstase va fi marcat pentru tot restul vieţii de gestul pe care l-a făcut.
În ciuda tuturor speculaţiilor, sunt dovezi care vor să scoată în evidenţă o înscenare, dovezi care pot fi cu greu combătute: lipsa zgomotului împuşcăturii, prezenţa celor doi poliţişti în civil la locul faptului, prezenţa armei în momentul potrivit pe biroul lui Adrian Năstase, schimbarea hainelor unui om care tocmai s-a împuşcat, într-un timp care nu poate fi explicat, declaraţia făcută de acesta.
Însăşi măsurile luate de SMURD nefiind relevante pentru un caz de suicid, mă aştept din partea preşedintelui la o sentinţă de a fi „executat”. Trebuie să ne gândim la comportamentul cetăţeanului român Adrian Năstase şi oricum ne-am gândi, tot acelaşi personaj, Adrian Năstase, pare a fi vinovat.
Este oare un adevăr că acesta a vrut să părăsească o lume în care nu putea suporta umilinţa de a se recunoaşte vinovat? A preferat să facă acest gest în detrimentul familiei sale, faţă de care a avut un sentiment deosebit? Adevărul care rămâne de stabilit este deosebit de greu şi nimeni nu poate şti cu siguranţă daca va reprezenta realitatea sau nu. A fost o înscenare? A fost o cădere psihică? A fost o premeditare?
Oricum ar fi fost, şi nici nu trebuie să căutăm, justiţia română şi imaginea României pe plan internaţional au mai fost terfelite o dată! Justiţia română în special! Magistraţii, procurorii, avocaţii şi toţi cei ce reprezintă justiţia s-au contrazis, încă o data, în faţa a ceea ce reprezintă legislaţia internaţională. O parte din cei care propovăduiau că legislația română este intransigentă şi nepărtinitoare, faţă de orice şi oricine, declară în cazul Năstase că justiţia este de vină! (Nu trebuie să ne mirăm, ci trebuie să „acceptăm” ce spune analistul Mircea Badea: „Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul”).
A fost o înscenare? 1. A cui a fost înscenarea? 2. Care este interesul pentru care s-a făcut această înscenare? Oricum a fost, orice va fi, realitatea este că prin „cazul Năstase” va începe o nouă etapă a istoriei politicii României după evenimentul 1989.
Iar pentru cetăţenii români este foarte important a înţelege ce s-a întâmplat, ce se întâmplă şi ce se va întâmpla cu soarta lor în continuare, dacă vor rămâne sclavi faţă de cei pe care i-au votat şi care astăzi încearcă să-i mai manipuleze prin acest fel de acţiuni.”
Şi încă o dată:
Dragi români, nu vă mai lăsaţi manipulaţi!
Încercaţi să realizaţi adevărul timpurilor pe care le trăiţi!
Viitorul depinde numai de dumneavoastră!
Theodor Dan Cărămizaru,
Preşedintele Partidului Socialist Român,
Organizaţia Argeş
