Useriștii ,,progresiști, smart și cinstiți argeșeni” evită să spună ce studii au, un primar pesedist ,,hoț și analfabet” stă cu ele la vedere!

Următorul material este despre ipocrizie… Mai exact, despre ipocrizia unor reprezentanți ai unei formațiuni politice care promite să curețe societatea românească de hoție, de fripturism, de analfabetismul din politică. Nu suntem singurii care scriem despre încăpățânarea deputatului USR de Argeș Ionuț Moșteanu de a-și prezenta adevăratul CV. Adică, poate vor și tinerii ăștia din Argeș care detestă PSD (pe alocuri, chiar pe bună dreptate) să vadă ce studii, ce experiență au idolii lor din politică. Domnul Moșteanu are un discurs fluent, nu poate fi acuzat de mari nenorociri în politică, însă vrem și noi, cei din presa argeșeană sau din societatea civilă, să vedem ce studii au aleșii noștri! Atât!

S-a ajuns până acolo încât patronul unei firme argeșene, fost profesor de matematică și fost membru PNL, să intre în greva foamei pentru a demasca ipocrizia unor lideri USR. Marcel Rădulescu, căci așa îl cheamă pe protestatar, a anunțat că va intra în greva foamei dacă până mâine, 23 noiembrie, Ionuț Moșteanu, deputat USR de Argeș, nu își va arăta adevăratul CV și diplomele facultăților absolvite. Această modalitate extremă de protest are ca scop, declară Rădulescu, de a arăta ipocrizia din clasa politică argeșeană, cazul lui Moșteanu nefiind singular.

Are sau nu are Moșteanu facultatea terminată?

Mai jos, vă vom prezenta CV-ul lui Moșteanu. Fără ură și fără părtinire, din CV nu rezultă faptul că Moșteanu ar fi primit și vreo diplomă de licență în urma acestor studii. La capitolul pregătire, Moșteanu scrie în CV că, timp de 3 ani, a trecut pe la Universitatea Politehnică-Facultatea de Calculatoare, pe la începuturile anilor 90. OK, este evident că s-a lăsat de ea, căci această formă de învățământ dura cinci ani, însă suspiciunea planează asupra capitolului II din așa-zisele studii universitare. Scrie Moșteanu în CV-ul său că a absolvit Universitatea Athenaeum – Facultatea Bioterra – Management (specializare Agroturism). Numai că Bioterra, la rândul său, este tot universitate. E cum aș scrie eu că am absolvit Universitatea din Craiova, Facultatea Universității din Pitești sau ceva de genul…

Studii

Univ Politehnica – Fac de Automatica si Calculatoare (primii 3 ani)

Universitatea Athenaeum – Facultatea Bioterra – Management (specializare Agroturism)

Diverse cursuri – CODECS – Marketing, Chartered Marketing Institute – Marketing

Experiența profesională(inclusiv actualul loc de muncă)

1993 – 1995 Cannon Service – Sales & Service Representative

1995 – 1999 Texas Express – Executive Manager

1999 – 2002 Scala J Walter Thompson – Account Manager

2002 – 2004 Connex/Mobifon – Senori Brand Communication Manager

2004 – 2006 Western Union – Marketing Specialist Romania & Moldova

2006 Cohn & Jansen – Strategic Planning Director

2006 – 2007 Leo Burnett & Target – Brand Communication Director

2008 – 2015 – Total Branding Partners – General Manager/ Owner

20015 – 2016 – Ministerul Transporturilor – Consilier Ministru, Secretar de Stat

Alte elemente de CV

Nascut 1973

Crescut in Pitesti pana la terminarea liceului (Al Odobescu)

Casatorit, 2 copii

Competențe relevante

Project management

Focus pe rezultate

Planificare si strategie

Marketing si comunicare

Coordonare de echipa

Disponibilitate

Full time din 20 Oct

II. Cerere de înscriere în Uniunea Salvați România

Subsemnatul / subsemnata: Mosteanu Liviu Ionut

Cetățenia: Romana

Act de identitate: CI seria RR nr. 453 432

Data nașterii: 23 dec 1973

Domiciliul (adresa din cartea de identitate): localitatea Bucuresti, str Baiculesti nr. 13, bl B9 sc C, ap 107, sector 1

Reședința (adresa la care locuiți): localitatea localitatea Bucuresti, str Baiculesti nr. 19, bl D9 sc D, ap 137, sector 1

Solicit înscrierea ca MEMBRU în Uniunea Salvați România, Filiala Locală ARGES

III. Scrisoare de intenție

Cred ca viitorul nostru si al copiilor nostri tine de cum va fi condusa tara in urmatorii ani.

Ca si voi, sunt profund nemultumit de modul in care se face politica in Romania, de coruptia institutionalizata din tot aparatul administrativ.

Ca si voi, cred ca trebuie o schimbare din temelii a clasei politice; trebuiesc oameni noi, care nu au fost “murdariti” de sistem.

Am ajuns intr-un moment in viata in care am un echilibru personal, familiar si financiar care sa imi permita sa dau mai mult catre societate. Daca lucrurile ar merge bine mi-as vedea de firma, de familie, de motocicleta.

In noiembrie 2015 m-am aratat dispus sa ajut, simtind cumva ca pentru tata a aparut o oportunitate unica in guvernul technocrat si in Dacian Ciolos. Am ajuns in administratie si am vazut cat de putin trebuie in realitate pentru a face lucrurile corect, in slujba oamenilor. Si am mai vazut ca integritatea te transforma intr-un superman in sistemul profund corupt de la noi.

Am hotarat sa ma implic mai mult si de-aici pana la intalnirea noastra a fost doar un pas mic. USR este singurul partid in care am vazut oameni cu aceleasi valori, oameni care au renuntat la vietile lor pentru a nu lasa locul liber, loc cear fi fost ocupat de aceeasi politicieni pe care ii detestam cu totii.

Voi fi onorat sa fiu acceptat in echipa voastra!

IV. Informații pe proprie răspundere

Cunoscând prevederile art. 326 Cod Penal privind falsul în declarații, declar pe proprie răspundere că îndeplinesc condițiile a-n de mai jos:

  1. Am drept de vot;
  2. Nu mi-a fost interzisă prin lege asocierea politică;
  3. Nu fac parte din alt partid politic;
  4. Nu am deținut funcții politice de conducere sau control în cadrul niciunui partid parlamentar din România, la nivel local sau național. (In accepțiunea prezentului document, partid parlamentar înseamnă partid care are sau a avut membri care să fi fost parlamentari într-o legislatură din intervalul 1990-2016, fie în respectivul partid, fie în altul);
  5. Nu am deținut și nici nu am candidat pentru funcții de demnitate publică, de conducere în administrația publică sau în companii de stat, susținut/ă de vreun partid parlamentar, la nivel local sau la nivel național;
  6. În ultimii 2 ani nu am deținut calitatea de membru/ă al/a vreunui partid parlamentar;
  7. Nu sunt trimis/ă în judecată pentru fapte penale și nu am fost condamnat/ă penal;
  8. Nu mi-am schimbat în mod repetat apartenenţa politică, altfel decât prin fuziune;
  9. Nu am făcut și nu fac parte din cadrele unui serviciu secret din România sau din străinătate;
  10. Nu am colaborat cu fosta Securitate;
  11. Nu am deţinut funcții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român;
  12. Nu am obținut lucrări, diplome sau alte titluri științifice prin plagiat sau furt intelectual;
  13. Nu sunt și nici nu am fost implicat/ă în obținerea unor avantaje (ne)patrimoniale nejustificate și nici în cazuri de conflict de interese;
  14. Nu sunt în conflict de interese cu obiectivele USR.

cu următoarele excepții:

fără excepție

Cunoscând prevederile art. 326 Cod Penal privind falsul în declarații, furnizez, pe proprie răspundere, următoarele informații:

a. Am făcut parte din următoarele partide politice (inclusiv Partidul Comunist Român)

nu este cazul

b. Am avut funcții de conducere, în următoarele partide politice (inclusiv Partidul Comunist Român)

nu este cazul

c. Am avut următoarele funcții de demnitate publică, funcții de conducere în administrația publică sau în companii de stat

Dec 2015 – Mai 2016 Consilier Ministru – Ministerul Transporturilor

Iunie 2016 – Oct 2016 Secretar de Stat – Ministerul Transporturilor

d. Am făcut sau fac parte din următoarele organizații, asociații sau fundații (culturale, economice, științifice, de cult, politice, etc.)

nu este cazul

e. S-a dispus față de mine, de către procuror, punerea în mișcare a acțiunii penale

[fapta, Parchetul, anul; dacă nu au existat, se marchează „nu este cazul”]

Am fost cercetat intr-un dosar de vatamare in urma unui accident auto in anul 2013, accident produs din vina mea. In final dosarul s-a inchis prin intelegerea partilor.

V. Informații de completat doar de persoanele care au facut parte din alt partid politic în ultimii 10 ani

Ce v-a atras la acel partid? [max. 5 rânduri]

De ce v-ați retras? [max. 5 rânduri]

Până la lămurirea situației, un om trecut de 60 de ani va intra în greva foamei.

Zilele trecute, o echipă Argesplus s-a dus, alături de Marcel Rădulescu, pentru a afla dacă Moșteanu își va arăta sau nu diploma de licență. După cum o să vedeți în filmulețul de mai jos, Moșteanu s-a fofilat, însă un primar de comună din Argeș, membru PSD, înjurat de useriști ca la ușa cortului, ne-a arătat absolut toate diplomele. QED despre noii politicieni, salvatori ai națiunii!

Facebook Comentarii
Evalueaza articol !
[Total: 0 Average: 0]

Dan Badea

Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În prezent, este masterand al Universității din Pitești, specializarea Istorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.