
Președintele filialei argeșene a Partidului Social Democrat, senatorul Șerban Valeca, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că în această perioadă se face o analiză serioasă atât a actualilor parlamentari PSD, cât și a a celor care aspiră la statutul de deputat sau senator din partea acestei formațiuni, în legislatura 2016-2020. Până pe data de 6 octombrie vor fi strânse și semnăturile din teritoriu pentru validarea formațiunii pentru alegerile din iarnă.
,,Ce vă pot spune, până la această oră, e faptul că pe listele noastre, pe locuri eligibile, se vor afla și oameni cu experiență, dar vom avea și ceva sânge proaspăt, pentru că este normal să venim și cu nume noi pentru Parlamentul României. Noi încercăm ca pe liste să nu existe persoane impuse de la centru, așa cum s-a făcut până acum și cum scrie și în statut, pentru că e normal ca parlamentarii de Argeș să știe problemele acestui județ. Cât privește viitoarea influență a acestora, este clar că, în următorii ani, Pitești va fi viitoare capitală de regiune,” a declarat Valeca.


