Situaţie neobişnuită pentru pompierii argeşeni, care, în cursul dimineţii de ieri, au fost chemaţi să intervină pentru a asigura măsuri PSI la un bloc din Piteşti, unde era posibil să existe o scurgere de gaze. Pompierii au aflat, la faţa locului, că au fost puşi pe drumuri din cauza mirosului de varză murată. De fapt, un locatar de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu a simţit un miros care semăna foarte mult cu acela de gaze aşa că a sunat la 112. Pompierii au venit pregătiţi de intervenţie, însă o dată în plus au ars gazul degeaba pentru că mirosul era emanat de zeama de varză murată aruncată la canal, mirosul fiind asemănător cu acela al gazelor. Omul care a chemat pompierii nu a fost pus să plătească intervenţia, aşa cum se întâmplă atunci când cineva face glume proaste şi cheamă pompierii sau ambulanţa degeaba, pentru că a făcut apelul cu bună credinţă.
Galerie foto: Varza murată „explozivă”
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu















