Înainte de 1989 (Pe scurt.)
Am crescut la ţară. Era o „ţară” la marginea oraşului. Am prins încă nişte vremuri relativ „arhaice”. Ţin minte că tanti Gica, vecina de lângă noi, mă striga peste gard şi-mi spunea: „Ninică! Futu-te-n cur pe măta, du-te şi ia-mi un pachet de ţigări de la cooperativă!”. Tradus literal, seamănă cu o înjurătură. În lumea noastră de atunci era un alint şi un favor. Aveam vreo şase ani şi, în limbajul de acum, cred că a fost primul meu job. La întoarcere, tanti Gica îmi dădea un ou. Era o „patroană” blândă şi cu multă dragoste faţă de „angajatul” său. Măcar de-ar fi mulţi ca ea astăzi! Fie-i ţărâna uşoară!
Ţin minte lumea romantică şi totuşi caraghioasă a comunismului, cu tinerii pletoşi – angajaţi şi navetişti la „Dacia”- asemenea lui Mario Kempes. Pe vremea aceea, după ce Argentina câştigase campionatul mondial de fotbal, se purta „Mario Kempes”. Oare, câţi din tinerii de atunci dintr-o ţară sau alta din blocul comunist nu vroiau să semene totuşi cu Mario Kempes mai degrabă decât cu Che Guevara?!
Mai erau şi alţii, realizaţii din lumea satului din acea vreme: meseriaşi, şefi de echipă, maiştri pe la „Dacia”, la Micromotoare, la IPMPB sau la C.F.R. Când veneau de la servici, se dezbrăcau, mâncau şi se apucau de treabă prin curte, eventual de furat de la C.A.P. Prin tenacitate şi munca cinstită, aşa cum era înţeleasă cinstea de fiecare, căutau să se „realizeze”. Făceau o gospodărie frumoasă şi îşi aranjau copiii, pe unii îi dădeau la o meserie, pe alţii la facultate, la seminar (o raritate pe atunci, dar cu mare promisiune de căpătuială), pe alţii la miliţie, la securitate sau în comerţul socialist.
O lume mulţumită de sine însăşi şi încrezătoare în destinul său. În lumea aceea, lucrurile, meseriile, averile şi destinele păreau să fie proiectate pentru eternitate.
După 1989 (Mai pe scurt!)
Fabricile au dispărut, meseriile s-au schimbat, destinele au devenit improbabile. Azi puteai să fii ceva, mâine altceva. Gusturile s-au modificat, cauzele au decăzut, cei care erau într-o funcţie n-au mai fost sau… au trecut în alta. Unii au pierdut banii economisiţi la CEC timp de o viaţă, alţii au adăugat şi mai mult la ceea ce agonisiseră clandestin conform legislaţiei comuniste.
Se ivea o lume nouă, care nici ea nu se înţelegea încă deplin pe sine Se cheltuia, se „transfera” şi se acumula. Era suficient pentru moment. Cine avea îndoieli era pierdut!
În prezent
Azi eşti aici, mâine în Spania, în Germania sau în Canada. Practici o meserie acum, dar când vei ieşi la pensie vei fi practicat alte câteva. Ai impresia că înţelegi mult acuma, vei constata mai târziu că sunt mai multe înţelesuri posibile sau poate nici unul deplin. Conducătorul actual al ţării, conform tradiţiei, este un bărbat, Traian Băsescu. Data viitoare s-ar putea să fie o femeie, de exemplu Elena Udrea.
Istoria şi evenimentele ne obligă să ne despărţim de fantasme şi de miturile fabricate în secolul al XIX-lea şi ulterior. Chiar dacă am sărit nişte etape, am nimerit în plină post-modernitate şi epocă a globalizării. Aşadar, adio metafizicii sarmalelor, nostalgiilor (nu numai comuniste) şi visului căpătuirii în funcţii eterne!
