Între 1866-1947, Ziua Naţională a României a fost pe 10 mai, apoi, între 1948-1989, pe 23 august.
Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot el a proclamat în faţa parlamentului independenţa de stat a României. În data de 14 martie/26 martie 1881 camerele reunite ale parlamentului au votat transformarea ţării din principat în Regatul României.
După abdicarea forţată a regelui Mihai I în data de 30 decembrie 1947, Camera Deputaţilor a adoptat în 1947 o lege prin care a proclamat Republica Populară Română. Ziua de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de Ziua Insurecţiei Armate Antifasciste, începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste şi arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.
În anul 1990, după revoluţia anticomunistă din 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziţiei, de a adopta ziua de 22 decembrie drept sărbătoare naţională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureş din martie 1990 şi a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat în 1990 o lege prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniştri privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare naţională şi a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare naţională. Legea din 1990 nu precizează semnificaţia sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi naţională a României.
Legea adoptată în 1990 de Parlamentul dominat de FSN şi promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiţia monarhică a României, cu sărbătoarea naţională istorică pe 10 mai, dar şi contracararea solicitării opoziţiei anticomuniste, de adoptare a zilei de 22 decembrie drept sărbătoare naţională.
Alegerea zilei de 1 decembrie, deşi neexplicit, a făcut trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România în 1918, respectiv la Proclamaţia de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zi ca sărbătoare naţională a României a fost văzută drept un afront adus minorităţii maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.
Prima zi naţională de 1 decembrie, ale cărei festivităţi centrale s-au desfăşurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci al opoziţiei anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli. Petre Roman, primul ministru de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziţiei, ceea ce l-a făcut pe preşedintele Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat şi difuzat pe larg de mass-media.
